Tentaculele lui Erdogan ajung la Bucureşti. Liderul grupului educaţional "Lumina", scăpat de judecători

Fatih Gursoy (prim plan)
Fatih Gursoy (prim plan) (ziaruldeiasi.ro)

UPDATE. Cererea de extrădare în Turcia şefului grupului educaţional “Lumina”, Fatih Gursoy, a fost respinsă de judecători.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este una definitivă.

* * *

Preşedintele grupului educaţional “Lumina”, Fatih Gursoy, a fost ridicat marţi dimineaţă de la domiciliu şi dus la Parchet, în baza unui mandat de extrădare emis de statul turc, a precizat biroul de presă al instituţiilor de învăţământ “Lumina”, potrivit hotnews.ro.

În cursul zilei de marţi, Fatih Gursoy va ajunge la Curtea de Apel pentru a-i fi judecat mandatul de extrădare, fiind cel de-al doilea caz în care un angajat al grupului “Lumina” este adus la Parchet.

Gursoy, 50 de ani, se află în România din 2011 şi actele sale de şedere sunt valabile până în 2022.

În urmă cu câteva zile, Zeynep Buşra Sen, profesoară de engleză la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti, a fost ridicată de acasă tot în baza unui mandat de extrădare. Totuşi, ulterior, cererea de extrădarea a fost respinsă de Curtea de Apel.

“Răzbunarea lui Erdogan a ajuns şi la preşedintele Şcolilor Lumina din România. Preşedintele Şcolilor Lumina din România, Fatih Gursoy, a fost ridicat în această dimineaţă de acasă de trei poliţişti români, în baza unui mandat de extrădare emis de autorităţile de la Ankara. Lumina Instituţii de Învăţământ respinge cu fermitate atitudinea autorităţilor de la Ankara, care au început o adevărată vânătoare a reprezentanţilor Şcolilor Lumina, a căror activitate este legată doar de activitatea educaţională. Ne exprimăm de asemenea toată încrederea în instituţiile statului român care respectă drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, se arată într-un comunicat de presă difuzat de Lumina.

Reamintim, în acest context, că în decembrie 2018, un judecător al Curţii de Apel Bucureşti a respins cererea autorităţilor turce de extrădare a jurnalistului Kamil Demirkaya de la publicaţia Zaman România.

Cererile de extrădare fac parte dintr-o campanie de mare amploare desfăşurată în Turcia de regimul lui Recep Tayyip Erdogan împotriva opozanţilor săi şi împotriva susţinătorilor clericului Fethullah Gulen, acuzat că ar fi orchestrat o tentativă de lovitură de stat în Turcia în 2016. Campania a dus la arestarea şi concedierea unui mare de cetăţeni turci, inclusiv profesori, militari şi jurnalişti, precum şi la condamnarea la închisoare a unui număr semnificativ dintre aceştia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne