Tenismenii Mergea şi Bopanna, în turul 2 la dublu la turneul de la US Open

Perechea româno-indiană Florin Mergea/Rohan Bopanna.
Perechea româno-indiană Florin Mergea/Rohan Bopanna. (Rohan Bopanna/facebook)

Perechea formată din românul Florin Mergea şi indianul Rohan Bopanna, cap de serie numărul 6, au acces în turul secund al probei de dublu masculin din cadrul Openului de tenis al Statelor Unite, ultimul turneu de Grand Şlam al anului, reuşind să treacă în două seturi, 6-3, 6-4, de cuplul american Austin Krajicek/Nicholas Monroe, miercuri la Flushing Meadows.

Accederea în turul al doilea le asigură lui Mergea şi Bopanna un cec în valoare de 21.700 dolari şi 90 de puncte ATP. Cei doi vor avea ca adversari în următorul meci perechea Mariusz Fyrstenberg (Polonia)/Santiago Gonzalez (Mexic), care a trecut în trei seturi, 6-7 (5), 7-6 (3), 6-4, de cuplul polonez Tomasz Bednarek/Jerzy Janowicz.

În schimb, la dublu mixt, perechea română Anda Perianu/Andrei Dăescu a părăsit competiţia după primul tur, fiind învinsă în meciul de debut, cu 6-2, 6-4, de cuplul Anastasia Rodionova (Australia)/Max Mirnîi (Belarus).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport