Tenis. Angelique Kerber părăseşte turneul californian de la Indian Wells (WTA)

Jucătoarea germană a fost eliminată surprinzător de rusoaica Elena Vesnina, scor final 6-3, 6-3.
Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber.
Jucătoarea germană de tenis Angelique Kerber. (BNP Paribas Open/facebook)

Sportiva rusoaică Elena Vesnina (30 ani, 15 WTA) a reuşit să o învingă, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA Premier Mandatory “BNP Paribas Open” pe viitoarea lideră a ierarhiei WTA, germanca Angelique Kerber cu scorul de 6-3, 6-3. Partida a durat o oră şi 25 de minute.

Cap de serie numărul 14 a circuitului american, Vesnina nu i-a lăsat nici o şansă jucătoarei germance, care a condus o singură dată în acest duel în debutul setului 3: 0-1.
În rest, rusoaica s-a desprins decisiv: de la 2-2 în primul set şi apoi la 4-1 în setul 2, blocând şi tentativa de revenire a nemţoaicei, pe care a oprit-o la 4-3.

Ea va continua să lupte în sferturile de finală împotriva americancei Venus Williams (13 WTA), care a trecut la rândul ei de chinezoaica (locul 49 WTA), scor final 3-6, 6-1, 6-3.

Kerber (29 ani, 2 WTA) o va detrona pe Serena Williams din fruntea clasamentului WTA datorită forfait-ului americancei, care nu poate fi prezentă la Indian Wells din cauza unor probleme medicale.

Alte rezultate înregistrate în optimile de finală:

Karolina Pliskova (Cehia/N.3) — Timea Bacsinszky (Elveţia/N.15) 5-1 (abandon Bacsinszky)
Garbine Muguruza (Spania/N.7) — Elina Svitolina (Ucraina/N.10) 7-6 (7/5), 1-6, 6-0
Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N.19) — Dominika Cibulkova (Slovacia/N.5) 6-4, 3-6, 6-2
Svetlana Kuzneţova (Rusia/N.8) — Caroline Garcia (Franţa/N.21) 6-1, 6-4
Kristina Mladenovic (Franţa/N.28) — Lauren Davis (SUA) 6-3, 6-3
Caroline Wozniacki (Danemarca/N.13) — Madison Keys (Statele Unite/N.9) 6-4, 6-4

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport