Sorana Cîrstea, început promiţător la turneul WTA de la Lugano (Elveţia)

Sportiva română a trecut în runda inaugurală a competiţiei elveţiene de Mona Barthel din Germania, în trei seturi, scor final 6-7 (6), 6-2, 6-4.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea. (Getty Images)

Început excelent pentru Sorana Cîrstea (29 ani, 103 WTA) la Lugano (Elveţia), acolo unde se dispută turneul WTA Internaţional “Samsung Open Presented by Corner”, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, românca impunându-se în runda inaugurală a tabloului principal de simplu în faţa germancei Mona Barthel (28 ani, 84 WTA) cu scorul de 6-7 (6), 6-2, 6-4.

Duelul celor două tenismane a fost destul de aprig, cu răsturnări de situaţie pe tabela de marcaj, oponenta târgoviştencei având puterea să revină admirabil în joc de fiecare dată când Sorana îşi crea avantaj şi să echilibreze situaţia din teren, sportiva noastră având însă până la urmă câştig de cauză, ea fiind cea care a abordat mai inteligent partida din punct de vedere tactic.

Sorana a muncit timp de două ore şi 37 de minute pentru a-şi asigura prezenţa în optimile circuitului. Ea a contabilizat în acest meci 3 aşi şi 3 duble greşeli, în timp ce Barthel a avut nu mai puţin de 11 duble greşeli.

În duelurile directe dintre cele două iubitoare ale sportului alb, Sorana conduce acum cu 2-1.

Cîrstea şi-a asigurat un cec de 3.400 dolari şi 30 de puncte WTA, în turul doi urmând să o înfrunte pe învingătoarea dintre spaniola Carla Suarez Navarro, favorită doi, şi slovena Polona Hercog.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport