Soldaţii ucraineni se retrag din disputatul oraş Debalţevo


Soldaţi ucraineni se deplasează cu un blindat, 17 februarie 2015.
Soldaţi ucraineni se deplasează cu un blindat, 17 februarie 2015. (Agence France-Presse/Getty Images)

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat miercuri că forţele guvernamentale au început retragerea din oraşul Debalţevo, unde rebelii separatişti pro-ruşi s-au luptat cu soldaţii ucraineni timp de câteva săptămâni pentru controlul acestui nod feroviar care leagă Doneţk şi Lugansk.

“În această dimineaţă, forţele armate ucrainene alături de Garda Naţională au finalizat o operaţiune de retragere planificată şi organizată din Debalţevo”, a declarat liderul ucrainean, citat de Yahoo News.

“Până în acest moment, putem spune că 80% dintre unităţile noastre au părăsit oraşul”, a menţionat Poroşenko într-un mesaj audio difuzat de serviciul său de presă, adăugând că alte două coloane militare urmează să se retragă din oraş.

Luptele crâncene din Debalţevo au periclitat acordul de pace semnat săptămâna trecută la Minsk între Rusia, Ucraina, Franţa şi Germania, care ar trebui să ducă la încetarea unui conflict de aproape un an în care au murit peste 5.000 de oameni, soldaţi şi civili, conform Wall Street Journal.

Deşi începând cu 15 februarie trebuia să intre în vigoare încetarea focului, rebelii separatişti au susţinut că această clauză nu se aplică oraşului Debalţevo pe care îl consideră un teritoriu intern al lor. Aproximativ 6.000 de soldaţi ucraineni au fost încercuiţi şi blocaţi în acest oraş timp de mai multe săptămâni.

“Nu avem dreptul [de a opri lupta pentru Debalţevo]. Este până la urmă o chestiune de moralitate. Este teritoriu intern. Trebuie să răspundem la focurile de armă, trebuie să depunem eforturi pentru a distruge poziţiile de luptă ale inamicului”, a afirmat marţi Denis Puşilin, un reprezentant al rebelilor din fortăreaţa Doneţk.

Întrebat despre planurile legate de retragerea armelor grele, el a mai adăugat: “Suntem pregătiţi în orice moment, [şi] avem totul pregătit pentru o retragere mutuală. Nu vom face nimic unilateral – altfel soldaţii noştri vor deveni nişte ţinte.”

La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin a cerut Kievului să îşi lase soldaţii să se predea în mâinile rebelilor pro-ruşi.

Retragerea din Debalţevo reprezintă o lovitură puternică aplicată forţelor guvernamentale ucrainene. Pierzând în mod constant tot mai mult teren pe linia frontului, comandanţii ucraineni au jurat să menţină controlul asupra nodului feroviar, mai susţine Wall Street Journal.

Această bătălie pentru Debalţevo aduce aminte de bătălia pentru aeroportul din Doneţk, care la rândul său a ajuns în cele din urmă în mâinile rebelilor separatişti.

Biroul lui Poroşenko a declarat că liderul ucrainean se va îndrepta astăzi către zona de război şi va organiza o întâlnire specială cu oficialii securităţii în această seară.

Soldaţii ucraineni au declarat că au început să se retragă în toiul nopţii, unii cu maşini alţii pe jos. Cei care au fost nevoiţi să meargă pe jos au trecut prin păduri şi peste câmpuri pentru a evita forţele rebele. Cei în maşini au fost nevoiţi să se lupte pentru a ieşi din zona oraşului, uneori fiind prinşi în mijlocul focurilor ambelor părţi.

Kievul şi aliaţii săi vestici continuă să acuze Moscova că ajută rebelii separatişti cu bani, arme şi luptători – o acuzaţie negată de Kremlin.

Totuşi, s-ar putea ca acordul de la Minsk să fie în cele din urmă implementat cum trebuie. Doar dacă, nu cumva, Putin ţine morţiş să demonstreze că are o altă agendă în ceea ce priveşte acest acord.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe