Simona Halep, un prim pas spre cucerirea unui nou titlu! A trecut de Strycova la Indian Wells (video)

"Le mulţumesc oamenilor că au venit să mă vadă. Le mulţumesc tuturor, nu doar românilor, pentru că ştiu că am mulţi fani aici. Simt dragostea lor, de aceea am atât de multă energie atunci când vin aici. Vreau să dau tot ce am mai bun şi să mă lupt pentru fiecare punct." - Simona Halep.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep. (Getty Images)

Simona Halep (27 ani, 2 WTA) a obţinut o primă victorie la turneul WTA Premier Mandatory “BNP Paribas Open” de la Indian Wells (California), sportiva noastră impunându-se clar, fără mari emoţii, în faţa cehoaicei Barbora Strycova (32 ani, 50 WTA).

Campioana ediţiei din 2015 a competiţiei cu premii impresionante în valoare de 9.035.428 dolari, a jucat la capacitate maximă, nelăsând nici o şansă oponentei sale, care s-a înclinat după o oră şi 26 de minute de joc efectiv, în două seturi, scor final 6-2, 6-4.

"Ştiam cum joacă ea şi ştiam că mă pot descurca uşor pe loviturile ei. A fost o vreme bună, chiar dacă şi puţin vânt. Le mulţumesc oamenilor că au venit să mă vadă. Le mulţumesc tuturor, nu doar românilor, pentru că ştiu că am mulţi fani aici. Simt dragostea lor, de aceea am atât de multă energie atunci când vin aici. Vreau să dau tot ce am mai bun şi să mă lupt pentru fiecare punct.

Mi-am îndeplinit obiectivul, titlul de Grand Şlam, aşa că nu mai am atât de multă presiune. Tot ce vine de acum pentru mine este un bonus", a mărturisit Simona Halep la finalul partidei.

Simona conduce acum cu 5-1 în duelurile directe cu Strycova (cinci victorii consecutive).

Tenismana de la malul Mării Negre şi-a asigurat deocamdată un cec în valoare de 48.775 dolari şi 65 de puncte WTA, urmând să joace în turul trei împotriva ucrainiencei Katerina Kozlova (25 ani, 114 WTA) - jucătoarea venită din calificări, care a trecut la rândul ei cu 6-4, 2-6, 6-0 de Aleksandra Sasnovici din Belarus.

Cele două vor sta pentru prima dată faţă în faţă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport