"Sfârşitul drumului" pentru ACTA în Europa

Protestatari cu măşti Guy Fawkes iau parte la un miting împotriva controversatului cadru legislativ ACTA -  Anti-Counterfeiting Trade Agreement (ACTA), 10 martie 2012 în Lyon
Protestatari cu măşti Guy Fawkes iau parte la un miting împotriva controversatului cadru legislativ ACTA -  Anti-Counterfeiting Trade Agreement (ACTA), 10 martie 2012 în Lyon (Jean-Philippe Ksiazek / AFP / Getty Images)

Controversatul Acord comercial împotriva contrafacerii, sau ACTA, care a fost în mare parte respins de Parlamentul European la începutul acestui an, a fost eliminat complet de curând: Comisia Europeană a renunţat la planurile sale de a primi o aprobare a acestuia la Curtea Europeană de Justiţie.

Comisia Europeană, care este organul executiv al Europei, a declarat că nu există "nici o şansă reală" ca acordul de comerţ să fie adoptat în Europa, a raportat Registrul.

În luna iulie, deputaţii europeni au respins tratatul în urma unor demonstraţii la nivel european. Au existat temeri că proiectul de lege ar impune restricţii noi mai dure, care să vizeze toţi utilizatorii de Internet, nu doar oameni care se angajează în contrafacere şi piraterie.

Potrivit site-ului ZDNet, comisarul comercial Karel De Gucht a declarat că va lua în considerare reintroducerea ACTA cu ajutorul Curţii Europene de Justiţie, care este cea mai înaltă instanţă din Europa. Dar dată fiind decizia Comisiei Europene, acest lucru nu va mai avea loc.

"Salut vestea de astăzi de la Comisie," a spus membrul Socialiştilor şi Democraţilor în Parlamentul European, David Martin, într-o declaraţie.

"UE nu poate face parte dintr-un acord ce nu e ratificat de Parlamentul European. Deputaţii europeni au respins covârşitor ACTA în luna iulie şi mă bucur că Comisia a recunoscut acest lucru; este sfârşitul drumului ACTA în UE datorită Parlamentului", a spus el.

Preşedintele Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European a afirmat într-o declaraţie că "Era şi timpul ca această Comisie să-şi dea seama că ACTA este greşit."

"A fost cea mai bună decizie pentru că votul Parlamentului European din iulie anul trecut a încheiat deja drumul pentru ACTA."

În afară de UE, Statele Unite ale Americii – care a fost una din forţele motrice din spatele tratatului - încă nu l-a semnat. Japonia este în prezent singura ţară care trebuie să îşi dea aprobarea finală cu privire la ACTA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe