Şeful de la Kremlin susţine că Occidentul livrează arme ucrainenilor

Vladimir Putin
Vladimir Putin (ALEXANDER NEMENOV/AFP/Getty Images)

După ce SUA a acuzat direct Rusia de sprijinirea separatiştilor din estul Ucrainei, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că armata Kievu-ului primeşte deja arme occidentale, fără să dea detalii.

“Conform datelor noastre, deja sunt livrate arme [Kievului]”, a declarat Putin la o conferinţă de presă desfăşurată marţi la Budapesta după o întâlnire cu premierul ungar Viktor Orban.

De asemenea, preşedintele rus a avertizat că furnizarea de arme vestice către Kiev va contribui numai la o creştere a victimelor şi nu la o detensionare a situaţiei.

Statele Unite au anunţat recent că iau în considerare trimiterea de arme către Ucraina, dar până acum preşedintele american Barack Obama nu a dat undă verde acestei măsuri pentru a da o şansă rezolvării paşnice a conflictului separatist, soluţie încercată de europeni.

Departamentul de Stat american a avertizat că un conflict direct cu Rusia nu este în interesul americanilor sau al lumii.

În acelaşi, Kievul şi aliaţii săi occidentali acuză Rusia de implicare în conflictul separatist cu bani, armament militar şi luptători. În ciuda negaţiilor Moscovei cu privire la această acuzaţie, NATO a declarat că deţine dovezi că Rusia îi ajută pe rebelii separatişti, inclusiv cu prezenţă militară.

“Credem că Rusia oferă un suport foarte semnificativ separatiştilor, care nu pot merge mai departe fără ajutorul Rusiei. Aceasta este o încălcare a principiilor fundamentale ale legii internaţionale. Rusia ar trebui să respecte graniţele Ucrainei şi integritatea ei teritorială. Totuşi, Rusia a încălcat legea internaţională atunci când a anexat peninsula Crimeea şi o face şi acum prin susţinerea militanţilor”, a precizat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, citat de publicaţia rusă Kommersant.

“Mijloacele noastre de informare ne furnizează date documentate despre prezenţa Rusiei în estul Ucrainei. Vedem atât de multe informaţii în rapoartele oferite de surse independente şi jurnalişti. Mai mult, ONG-urile oferă informaţii despre soldaţii ruşi care au murit în Ucraina”, a adăugat secretarul general al NATO.

Stoltenberg susţine că OSCE a informat NATO în legătură cu echipamentele militare trimise în estul Ucrainei. “Este greu de crezut că grupurile separatiste folosesc independent aceste echipamente. Este evident că specialiştii ruşi le operează acolo şi oferă asistenţă în privinţa utilizării sistemelor militare complexe”.

Săptămâna trecută, joi, a fost încheiat la Minsk un acord de pace între Rusia, Ucraina, Franţa şi Germania care prevede printre altele, încetarea focului în estul separatist începând cu 15 februarie şi retragerea artileriei de pe ambele părţi ale frontului de luptă.

Dar, în 15 februarie rebelii au continuat şi chiar au intensificat o ofensivă asupra oraşului Debalţevo, un nod feroviar strategic care leagă Doneţk şi Lugansk şi care pare să primească aceeaşi valoare simbolică precum a avut-o aeroportul din Doneţk (căzut în cele din urmă în mâinile rebelilor).

Rebelii susţin că au încercuit oraşul Debalţevo, unde se află blocaţi peste 5.000 de soldaţi ucraineni. Deşi Ucraina nu a confirmat faptul că Debalţevo a “căzut”, totuşi a recunoscut că unele poziţii au fost pierdute în favoarea rebelilor.

De asemenea, Putin a cerut Kievului să nu îşi împiedice soldaţii din Debalţevo să se predea în mâinile rebelilor, sugerându-se ca această măsură ar putea duce la o implementare ulterioară a prevederilor acordului de la Minsk.

Situaţia este foarte critică, ţinând cont de faptul că întreaga Europa este atentă la mişcările şi ameninţările lansate de şeful de la Kremlin.

Putin a avertizat SUA să nu trimită arme Kievului şi a declarat că apropierea NATO de graniţele sale (prin înfiinţarea unor unităţi operaţionale în 6 state din estul Europei) este văzută de Moscova că o ameninţare directă pentru siguranţa naţională.

De altfel, în ultimele luni atât Rusia cât şi NATO au desfăşurat zeci de exerciţii militare, într-un spectacol de forţă în care ambele tabere doresc să arate că sunt pregătite pentru eventualitatea unui război total.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe