Rusia ar stoca gaze în Ungaria pentru a-şi aproviziona clienţii europeni la iarnă (presă)

Premierul Ungariei, Viktor Orban.
Premierul Ungariei, Viktor Orban. (Adam Berry / Getty Images)

Rusia şi-ar fi rezervat de luni unul din cele patru depozite de gaze din Ungaria în intenţia de a pompa un volum de circa 700 milioane de metri cubi de gaze în timpul apropiat, relatează joi agenţia ucraineană de presă Ukrinform, citând ziarul economic budapestan Napi Găzdăşag.

Cantitatea respectivă de gaze va ajunge în Ungaria înainte de sfârşitul acestei luni, potrivit publicaţiei ungare.

Mai mult, potrivit Ukrinform, Rusia ar furniza în prezent Ungariei aproximativ 20 de milioane de metri cubi de gaze, în ciuda faptului că ţara consumă doar o jumătate de milion de metri cubi pe zi.

Aceasta ar putea însemna, în opinia mai multor experţi, că Rusia stochează gaze în depozitele din Ungaria pentru a asigura livrările de gaze consumatorilor europeni în sezonul rece, pe fondul problemelor cu Ucraina, care nu mai primeşte gaze din Rusia din luna iunie, după ce a respins preţul (de 485 de dolari pe mia metri cubi) impus de compania rusă de gaze la livrările de hidrocarburi, în condiţiile acumulării unei datorii de 5,3 miliarde de dolari.

La sfârşitul lunii septembrie, şi Ungaria a suspendat livrările de gaze către Ucraina, pe termen, invocând motive tehnice şi faptul că se aşteaptă la o creştere a cererii interne pe măsura răcirii vremii. Decizia a fost extrem de criticată de Kiev, care a suspectat o înţelegere cu Moscova.

Primul ministru ungar Viktor Orban a declarat că Ungaria ar trebui în primul rând să aibă grijă de propria securitate energetică, potrivit agenţiei de presă Ukrinform.

Cu toate acestea, Orban a asigurat-o pe Angela Merkel, cancelarul german, că ţara sa va susţine o politică energetică comună a UE cu privire la Ucraina, înaintea Conferinţei internaţionale de la Milano privind ocuparea forţei de muncă, care a avut loc miercuri.

De la 1 ianuarie 2015, a adăugat el, Ungaria împreună cu Slovacia 'va putea să furnizeze prietenilor noştri ucraineni, dacă ei doresc, nu doar gaz rusesc', după cum a relatat Radio Free Europe / Radio Liberty.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe