Ron Paul critică politica lui Obama în privinţa dronelor


Fostul congressman american Ron Paul.
Fostul congressman american Ron Paul. (Captură Foto)

Fostul congressman american Ron Paul a criticat politica preşedintelui american Barack Obama în privinţa dronelor din Yemen, susţinând că loviturile aeriene ucid mai degrabă civili decât militanţi.

“Guvernul american a ucis cel puţin câţiva zeci de civili în Yemen, dar chiar şi cei consideraţi drept militanţi ar putea fi de fapt civili”, a scris Paul într-un articol publicat pe website-ul său.

“Acest lucru are loc deoarece administraţia Obama consideră că orice bărbat (sau tânăr cu o vârstă potrivită pentru a fi soldat), care se află în zona unde atacă drona, este un combatant”, a adăugat el.

Paul a criticat intervenţia americană în Orientul Mijlociu, susţinând că prin aceasta americanii nu mai sunt în siguranţă şi nici atât de liberi, conform Press TV.

Fostul candidat prezidenţial consideră că actuala campanie a lui Obama privind dronele din Yemen este un eşec care a dus la prăbuşirea recentă a guvernului din Sana’a.

“Dezintegrarea Yemenului este direct legată de politica americană privind dronele. Dezintegrarea Libiei este direct legată de intervenţia militară a Statelor Unite. Haosul şi crimele din Siria sunt direct legate de suportul american pentru schimbarea regimului. Nu există un tipar aici?” a întrebat el.

Armata americană a desfăşurat lovituri aeriene similare în mai multe ţări musulmane, incluzând Pakistan şi Afganistan.

Paul a concluzionat că lecţia din Yemen este aceea de a nu rămâne pe acelaşi curs care a eşuat atât de lamentabil.

“În cele din urmă, este o politică externă eşuată care ucide civili, creează radicali şi ne face să nu mai fim în siguranţă”, a declarat fostul congressman american.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe