Roland Garros. Alexandra Dulgheru şi Irina Bara, în runda finală a calificărilor

Dulgheru a dispus în trei seturi de australianca Lizette Cabrera cu 6-4, 4-6, 6-0, în timp ce Bara şi-a asigurat calificarea în turul trei a calificărilor în urma victoriei cu 4-6, 6-4, 6-1 în faţa rusoaicei Anna Blinkova.
(THOMAS COEX / AFP / Getty Images)

Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru (28 ani, 160 WTA) urmează să lupte pentru un loc pe tabloul principal de simplu al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, după evoluţia excelentă din turul doi al calificărilor în faţa australiencei Lizette Cabrera (20 ani, 157 WTA).

Campioana noastră a trecut fără mari emoţii de adversara sa, chiar dacă cea din urmă a arătat o rezistenţă ridicată în teren. Partida s-a terminat după două ore şi 5 minute de joc cu scorul de 6-4, 4-6, 6-0.

Alexandra Dulgheru a numărat în acest duel 25 de winners şi 27 de erori neforţate, în timp ce Cabrera a avut 29 de winners şi 49 de erori neprovocate.

Dulgheru şi-a asigurat astfel un cec de 21.000 de euro şi 30 de puncte WTA, în continuare urmând să o înfrunte pe germanca Tamara Korpatsch (23 ani, 145 WTA).

Şi Irina Bara la rândul ei va lupta pentru un loc în primul tur al competiţiei de la Roland Garros, graţiei succesului obţinut în faţa Annei Blinkova (108 WTA) din Rusia cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1.

Deocamdată pe tabloul principal de simplu sunt prezente şase românce - Simona Halep (1 WTA), Mihaela Buzărnescu (32 WTA), Irina-Camelia Begu (41 WTA), Sorana Cîrstea (45 WTA), Monica Niculescu (61 WTA), Ana Bogdan (65 WTA).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport