Putin face o vizită cu peripeţii la Yandex. Iese ca pe vremea URSS

Mult anticipata vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin la sediul gigantului hi-tech Yandex din Rusia a coincis cu cea de-a 20-a aniversare a companiei, care are loc sâmbătă.
Vladimir Putin
Vladimir Putin (Mikhail Svetlov/Getty Images)

Mass media rusă a publicat numeroase ştiri înainte şi chiar în timpul vizitei efectuate joi de Putin la sediul Yandex – cel puţin până când sediul companiei a fost evacuat, la scurt timp după această vizită, datorită unei ameninţări anonime cu bombă.

Site-ul de ştiri Meduza a citat o sursă Yandex care ar fi afirmat că, cu o jumătate de oră înainte de sosirea lui Putin, angajaţilor li s-a interzis să se ridice de la locurile lor, chiar şi pentru a merge la toaletă.

În plus, angajaţilor li s-a permis să nu se prezinte deloc la muncă în cursul zilei de joi, a mai precizat sursa nenumită.

Cel puţin un angajat, Alexei Sokirko, a fost întors din drum chiar la intrarea în clădirea companiei. El a precizat pe Facebook că a fost trimis acasă deoarece se afla pe o „listă neagră” a Serviciului Federal rus de Protecţie.

Meduza a citat o conversaţie între utilizatori, care a avut loc pe website-ul Roem.ru specializat în IT, în care Sokirko sugerase că l-ar „scuipa în faţă” dacă l-ar vedea pe Putin în biroul său.

Revista The Bell a citat propriile sale surse ca afirmând că Moscova a recomandat angajaţilor Yandex să nu se îmbrace special pentru ca vizita să fie „cât mai apropiată posibil de viaţa reală”.

„Putin ar trebui să fie înconjurat de feţe tinere şi optimiste”, a instruit Kremlinul, conform The Bell.

Dimitri Smirnov, corespondent special al Komsomolskaia Pravda, a postat pe Twitter un videoclip în care Putin discută cu Alisa, un robot cu inteligenţă artificială la Yandex.

Când un angajat Yandex a întrebat-o pe Alisa cine va fi viitorul preşedinte al Rusiei, robotul a declarat că „nu are suficiente informaţii”. Inginerii Yandex i-au declarat lui Putin că iniţial au încărcat în memoria robotului clasici ruşi, dar Alisa a devenit deprimată, „vorbea ca o fetiţă de 13 ani” şi „înnebunea oamenii”.

Komsomolskaya Pravda a precizat că Putin a întrebat apoi robotul: „Se poartă urât cu tine aici?”

Când Alisa a răspuns „Voi lua în considerare acest lucru”, Putin a glumit: „Refuză să răspundă”.

Apoi, preşedintele rus a întrebat-o pe Alisa ce face şi aceasta a răspuns: „Mă uit la fotografii recente cu pisici pe Yandex. Pisicile sunt de neîntrecut!”

De asemenea, lui Putin i s-a făcut o demonstraţie cu un automobil fără şofer care aparent nu a fost reuşită. Liderul rus nu a stat nici în spatele volanului şi nici pe locul pasagerului, ci a stat pe margine, privind automobilul cum a pornit, a dat colţul şi apoi s-a oprit.

„Nu a fost întru totul clar dacă demonstraţia a fost planificată astfel sau dacă a deviat de la program”, conform Komsomolskaya. Chiar şi aşa, pentru prima dată în istoria Rusiei, a adăugat ziarul, şeful statului a putut vedea realizarea unui vis avut de poporul rus încă de pe vremea lui Alexandru al II-lea – şi anume o „căruţă care se conduce singură”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe