PSD vrea comisie de anchetă pentru votul din 26 mai: Se acuză FRAUDAREA alegerilor europarlamentare

Mihai Fifor (Ministrul Apararii Nationale),
Mihai Fifor (Ministrul Apararii Nationale), (Florin Chirila/Epoch Times)

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a anunţat miercuri, la Antena 3, că ar putea fi înfiinţată o comisie specială de anchetă în Parlament privind votul de la alegerile europarlamentare. Demersul vine în contextul acuzaţiilor venite din zona PSD privind presupusa fraudă masivă de la scrutin din 26 mai.

"Nu ne dorim să avem un vot în Diaspora cum am avut în 2009, un vot la trei secunde cum am avut, de pildă, la Ambasada de la Paris, un vot aproape de necontrolat sau un vot ca la Bruxelles. Vreau să vă spun că urmărim şi noi cu foarte mare atenţie tot ce a apărut în spaţiul public în ultimele zile legat de o posibilă fraudare a alegerilor din 26 mai.

Am discutat, şi probabil că vom avea ca temă în cadrul unei şedinţe de coaliţie, şi ideea aceasta a înfiinţării unei comisii parlamentare de anchetă pentru votul din 26 mai.

Pentru că la urma urmei cred că este necesar ca toată lumea să ştie că lucrurile au decurs corect sau dacă au existat probleme, aceste probleme să poată fi evidenţiate", a declarat Mihai Fifor.

Atât fostul ministru al Muncii Olguţa Vasilescu, cât şi social-democraţii Codrin Ştefănescu şi Şerban Nicoale au acuzat fraude masive la europarlamentare, alegeri la care PSD a obţinut un rezultat dezastruos.

Merită menţionat că de organizarea alegerilor s-a ocupat tocmai Guvernul PSD-ALDE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne