Premierul Rusiei 'trage scaunul de sub Ucraina', obligând-o să aleagă între UE şi Uniunea Vamală

Dmitri Medvedev.
Dmitri Medvedev. (DMITRY ASTAKHOV / AFP / Getty Images)

Moscova i-a dat definitiv de înţeles Kievului că acesta trebuie să aleagă între Uniunea Vamală şi asocierea cu Uniunea Europeană (UE). După cum a declarat luni şeful guvernului rus, Dmitri Medvedev, în timpul întrevederii cu adjuncţii săi, dacă Ucraina va semna acordul de asociere cu UE, aderarea la Uniunea Vamală va fi pentru ea un subiect închis, notează marţi cotidianul rus Utro.

Potrivit vicepremierului rus Igor Şuvalov, după ce juriştii ruşi au analizat posibilitatea unei prezenţe concomitente a Ucrainei în Uniunea Vamală şi ca membru asociat la UE, ei au ajuns la concluzia unanimă că acest lucru nu este posibil. 'Bazele normative ale UE şi Uniunii Vamale nu coincid. Dacă acordul dintre Ucraina şi UE va intra în vigoare, o serie de obligaţii, care sunt unele esenţiale pentru Uniunea Vamală, nu vor mai putea fi îndeplinite de Ucraina, inclusiv normele privind taxa vamală unică', a explicat Şuvalov.

Dmitri Medvedev a fost şi mai categoric. 'Doresc ca în această privinţă să nu existe niciun fel de iluzii. Situaţia este simplă: la semnarea Acordului de asociere cu UE, aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală va fi închisă. De altfel, despre aceasta vorbesc în mod deschis şi liderii UE. Acest lucru trebuie să fie conştientizat de toţi, inclusiv de cetăţenii Ucrainei. Aceasta este o decizie politică pe care o ia astăzi Ucraina', a spus Medvedev.

Între timp, după cum constată Utro, Kievul încearcă să se menţină 'în două luntri', asociindu-se cu UE şi obţinând cel puţin un loc de observator în cadrul Uniunii Vamale. În acest scop, Ucraina este pregătită să iniţieze anumite modificări la regulamentul de comerţ extern. După cum a explicat săptămâna trecută premierul ucrainean Mikola Azarov, o rapidă armonizare a regimului comercial cu Uniunea Vamală este, pentru viitorul Ucrainei, la fel de importantă ca şi înfiinţarea unei zone de liber schimb cu UE.

'Comerţul liber este principala valoare economică a lumii contemporane. Tocmai de aceea majoritatea statelor moderne au aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Ucraina este total deschisă folosirii principiilor şi normelor OMC în toate relaţiile comercial-economice', a spus Azarov.

Însă, la ora actuală se poate spune că toate eforturile premierului ucrainean s-au dovedit inutile. Ultimatumul pus în faţa Ucrainei îi va determina fără îndoială alegerea sa, care în mod evident nu va fi în favoarea Uniunii Vamale, subliniază Utro. Va câştiga sau va pierde Kievul de pe urma acestui lucru este deocamdată greu de spus. Într-o primă etapă, Ucraina va pierde piaţa rusă, pe fondul perspectivelor incerte pe care le presupune ieşirea pe piaţa europeană. Cu timpul, însă, Ucraina ar putea găsi o anumită nişă pe piaţa UE, prognozează publicaţia moscovită.

De altfel, nu trebuie scoasă definitiv din calcul nici tematica rusă. În pofida 'divorţului' practic predeterminat dintre Rusia şi Ucraina, Kievul mai are un argument solid - baza militară rusă din Sevastopol. Ţinând cont de acutizarea situaţiei din jurul Siriei, Flota de la Marea Neagră devine din nou în faţa Moscovei un argument de actualitate, ceea ce înseamnă că discuţia cu Ucraina nu s-a încheiat încă, conchide Utro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe