Ponta: Acordul de colaborare cu preşedintele a constituit garanţia că, deşi nu mă iubesc cu Băsescu, putem evita o nouă criză politică

Congresul PNL, 22-23 Febroarie 2013, Bucureşti, România. În imagine, Victor Ponta
Congresul PNL, 22-23 Febroarie 2013, Bucureşti, România. În imagine, Victor Ponta (Epoch Times România)

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, în cadrul unei emisiuni difuzată de postul de televiziune B1 TV, că acordul de colaborare instituţională semnat cu preşedintele Traian Băsescu a avut drept scop evitarea unei noi crize politice, lucru solicitat de partenerii europeni ai României.

"România stă bine faţă de altă ţări din Europa. După anul trecut, principalul lucru care mi-a fost solicitat de partenerii noştri europeni a fost: puteţi să nu mai aveţi o nouă criză politică. Acel acord de colaborare instituţională a constituit garanţia că deşi nu mă iubesc cu Traian Băsescu putem să ne suportăm când sunt lucruri care ţin de amândoi", a afirmat Victor Ponta.

Şeful Guvernului a arătat că liderul liberal, Crin Antonescu, s-a dezis de acest acord între primul-ministru şi şeful statutlui, dar a menţionat că acordul este făcut doar pentru momentele când este nevoie de colaborare şi că nu-l implică pe preşedintele PNL.

"Crin Antonescu a spus că nu se consideră el responsabil sau legat de un asemenea acord, iar eu am spus mereu că aşa este. Eu sunt premier iar Băsescu preşedinte şi noi avem momente, de voie de nevoie, importante când trebuie să colaborăm", a argumentat Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne