Poker politic. Dragnea: PSD are nevoie de Ponta. O să-l caut zilele următoare să lucrăm împreună

Deşi este evident că fenomenul PRU - partid susţinut de Victor Ponta şi apropiaţii săi în frunte cu Sebastian Ghiţă - nu îl încântă deloc, preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că îl va căuta în zilele următoare pe fostul premier, cu care nu a mai vorbit de ceva vreme, pentru a-l coopta în echipa sa.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Discuţiile despre o eventuală plecare a lui Victor Ponta la Patidul România Unită, locul unde recent au aterizat mai mulţi parlamentari şi apropiaţi ai fostului premier, ar trebui să se încheie în zilele următoare, a opinat duminică seară, la România TV, preşedintele PSD Liviu Dragnea.

"Eu cred că această discuţie trebuie să se încheie zilele următoare. Victor Ponta este unul dintre cei mai valoroşi oameni pe care i-a avut PSD, un preşedinte de partid foarte bun, un premier foarte bun, unul dintre cei mai buni premieri. A făcut lucruri bune împreună cu noi, toată echipa, pentru această ţară şi opinia mea este că trebuie să facă lucrurile în continuare. PSD are nevoie de Victor Ponta, România are nevoie de Victor Ponta. Este o echipă pe care noi am făcut-o din 2002 şi cred că trebuie să continuăm", a declarat Dragnea, citat de Agerpres.

Preşedintele PSD a subliniat că nu este cazul să se vorbească despre ruperea relaţiei dintre partid şi Victor Ponta şi a anunţat că o să-l caute în zilele următoare pentru a lămuri situaţia.

"Categoric nu, nici el nu s-a certat cu mine, nici eu cu el. El a vorbit mai mult la televizor despre asta, eu mai puţin şi în continuare o să fac la fel. În schimb, eu o să-l caut zilele următoare şi sper să înceapă să muncească alături de mine, de colegii noştri să finalizăm programul de guvernare şi să mergem prin ţară, să vorbim cu oamenii, să le spunem tuturor românilor ce vrem să facem pentru ei", a adăugat Dragnea.

Liderul social-democraţilor se delimitează însă ferm de Partidul România Unită condus de Bogdan Diaconu şi susţinut de Ponta &Co, pe motiv că ţara nu are nevoie de un astfel de partid naţionalist, aşa că PSD nu se va asocia cu el în niciun caz.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne