Peste 15.000 de turişti români, aşteptaţi pe litoralul bulgăresc de Paşti (presă)

.
. (Epoch Times Romania)

Partea de nord al litoralului bulgăresc va fi cea mai populară destinaţie de Paşti, afirmă Blagoi Raghin, preşedintele asociaţiei proprietarilor de hoteluri şi restaurante din Bulgaria, într-un interviu publicat de cotidianul Novinar.

Este de aşteptat ca peste 15.000 de turişti din România să viziteze litoralul bulgăresc în minivacanţa de Paşti. Staţiunile SPA Velingrad, Hisar, Devin, Pomorie şi Kiustendil sunt şi ele foarte căutate, locurile sunt rezervate pentru Paşti încă de acum două-trei luni, susţine Raghin. La polul opus se află capitala Sofia care se va goli în perioada sărbătorilor. Mulţi bulgari au rezervări în Grecia, Macedonia, Turcia şi Serbia, nu există interes către hotelurile din capitala bulgară.

Raghin afirmă că preţurile din staţiunile bulgăreşti vor rămâne la nivelul de anul trecut. Există un interes mare şi pentru pensiunile şi hotelurile de familie din Ribariţa, Teteven, Elena, Cepelare şi satele din munţii Rodopi.

Întrebat dacă situaţia din Ucraina va afecta în vreun fel sezonul turistic din Bulgaria, hotelierul afirmă că trebuie deschisă o linie de feribot între Varna şi Crimeea pentru ca locuitorii peninsulei să poată să vină în Bulgaria fără să traverseze întreaga Ucraină. Deocamdată situaţia cu turiştii ruşi şi ucraineni este sub control, dar există îngrijorări printre colegi, spune el.

Referitor la sezonul de iarnă, Raghin susţine că acesta a fost salvat datorită tunurilor de zăpadă şi datorită ninsorilor căzute în luna martie. Şi acum la Boroveţ şi Bansko este zăpadă, iar pârtiile sunt deschise, spune el.

Raghin este de părere că Bulgaria trebuie să importe forţă de muncă din Ucraina şi Republica Moldova, unde există comunităţi de etnici bulgari, deoarece se confruntă cu un deficit de personal în turism. Am intrat în UE puţin nepregătiţi şi acum plătim preţul pentru că mulţi dintre angajaţii calificaţi din domeniul turismului au plecat în străinătate. Bulgarii care au plecat peste hotare sunt bine calificaţi şi ocupă de obicei posturi de conducere la hoteluri şi restaurante. În opinia lui Raghin, dacă în Bulgaria ar exista o strategie bună în domeniul turismului, volumul afacerilor în acest sector ar putea fi dublat şi, prin urmare, oamenii ar fi motivaţi să rămână în ţară.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură