Pe mâna cui vrea PSD-ALDE să dea diplomaţia română. Ramona Mănescu, avere şi conexiuni cu multe semne de întrebare

Ramona Mănescu
Ramona Mănescu (Epoch Times România)

Remanierea anunţată luni de către premierul Viorica Dăncilă a readus în prim plan un personaj extrem de controversat, mai exact pe fosta eurodeputată Ramona Mănescu, propusă să preia unul dintre portofoliile cheie în guvern, Externele.

Foarte apropiată de fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu şi de vechea aripă USL-istă dar şi de actualul preşedinte al PSD, Viorica Dăncilă, Ramona Mănescu era considerată de actualul premier în anul 2017 drept "colega şi buna mea prietenă", informează ziare.com . Mai mult, anul trecut, Mănescu a însoţit-o pe Dăncilă într-o vizită în ţările arabe.

În vârstă de 47 de ani, Ramona Mănescu a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în 1999. A profesat ca avocat, iar între anii 2002 şi 2004 a lucrat ca expert parlamentar şi consilier al vicepreşedintelui Comisiei de Apărare, Afaceri Interne şi Securitate Naţională din Camera Deputaţilor, Ovidiu-Virgil Drăgănescu (PNL). În perioada 2004 – 2006, Ramona Mănescu a absolvit Colegiul Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare (ianuarie - iulie 2005), Academia Naţională de Informaţii - Colegiul Superior de Securitate Naţională (martie-iunie 2006), un master la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti (2004-2006), precum şi cursuri postuniversitare de drept internaţional public la Institutul Diplomatic Român din cadrul MAE (ianuarie-decembrie 2006), mai precizează sursa citată.

Dar nu performanţele intelectuale fac din Ramona Mănescu un personaj controversat. Membru al PNL încă din 1990, fost ministru al Transporturilor (2013 - Guvernul Ponta II), şi eurodeputat la al treilea mandat, Ramona Mănescu a devenit membru al partidului lui Tăriceanu în anul 2017. În 2013, România Liberă dezvăluia afacerile bănoase pe care soţii Mănescu - membri ai principalului partid de opoziţie - le făcuseră în vremea Guvernului Adrian Năstase cu un lider al PSD.

Nici investigaţiile făcute de RISE Project şi date publicităţii în 2017 nu au reuşit să arunce o lumină favorabilă asupra renumelui Ramonei Mănescu, despre care jurnaliştii au spus că "ascunsă în spatele surorii mamei sale, Ramona Mănescu a prădat, ani la rând, bunurile şi banii statului român".

RISE Project a publicat sub titlul "Oraşul Subteran", o serie de articole despre felul în care bunuri confiscate în timpul comunismului au fost restituite nu urmaşilor familiilor expropriate, ci unei elite politico-economice emanate de anii tranziţiei. Fostul ministru al Transporturilor în Guvernul Ponta, Ramona Mănescu câştigase 2,35 milioane de euro din specularea drepturilor succesorale ale unor terenuri din Sectorul 6, dezvăluiau jurnaliştii de la RISE Project la acea vreme. S-a întâmplat înainte de a fi aleasă în legislativul de la Bruxelles, când aproape că era o necunoscută pe scena politică.

Banii pe care i-a obţinut din aceste tranzacţii erau atât de mulţi - la scara veniturilor unui om de rând - încât echivalau cu 31 de salarii anuale ale unui demnitar plătit regeşte în Capitala Uniunii Europene. Mănescu a intrat în hora afacerilor cu terenuri retrocedate, ascunzându-se în spatele unor interpuşi, ca toţi ceilalţi alături de care a extras 14,2 hectare din proprietatea Bucureştiului. Puteţi citi materialul RISE Project "Oraşul Subteran", accesând aici.

În 2017 Ramona Mănescu era proprietara unui loc de casă în cartierul Cotroceni, care nu apărea în declaraţia sa de avere, potrivit dezvăluirilor jurnaliştilor de la RISE Project.

Valoarea terenului era de 625.000 de euro, în momentul în care a fost obţinut, adică ianuarie 2008. Mănescu l-a preluat cu ajutorul unui interpus, printr-o tranzacţie cu bani-fantomă. Terenul fusese retrocedat, cu doar o lună în urmă, de primarul general Adriean Videanu. Retrocedarea avusese loc, formal, pe numele unei septuagenare. La data la care a fost implicată în această tranzacţie subterană, Ramona Mănescu avea 35 de ani şi tocmai se instalase în băncile Parlamentului de la Bruxelles. Deşi abia apărută pe scena mare a politicii din România, tipul acesta de întreprindere reprezenta pentru ea, de ani buni, "business as usual". Folosindu-se de interpuşi, Ramona Mănescu reuşise să manevreze, până atunci, terenuri în valoare de 3,3 milioane de euro. Toate, terenuri tocmai retrocedate. Toate, preluate pe mâna mafiei imobiliare.

Mai multe despre afacerile şi interesele personajului propus de coaliţia de guvernare să devină şefa diplomaţiei române, puteţi afla citind articolul complet aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne