PDL: Guvernul a dat prea puţini bani pentru apă caldă şi căldură în Capitală. Ajung numai pe perioada campaniei

Repartitor căldură pentru calorifere
Repartitor căldură pentru calorifere (Epoch Times România)

Consilierii generali ai PDL de la Primăria Capitalei susţin că suma de 20 de milioane de euro alocată de Guvern către Primărie nu rezolvă problema apei calde şi a căldurii pentru bucureşteni decât pentru perioada campaniei electorale şi atenţionează că există riscul să se oprească furnizarea gazelor în plină iarnă.

Mircea Raicu, liderul consilierilor PDL din CGMB, a afirmat joi, într-o conferinţă de presă, că PDL face apel la primarul general şi primul ministru să găsească soluţii pentru plata datoriilor RADET şi ELCEN.

"Aşa-zisa soluţie pe care au găsit-o ieri (miercuri - n.r.) cei doi, Victor Ponta şi Sorin Oprescu, este o încropeală electorală. Bucureştenii trebuie să ştie că această găselniţă nu este valabilă decât pe perioada campaniei electorale. O picătură de apă şi un strop de căldură în calorifere până se încheie campania", a spus Raicu.

Mircea Raicu a arătat că datoria RADET de 700 de milioane de euro către furnizori nu poate fi stinsă cu numai 20 de milioane de euro pe care Victor Ponta i-a dat lui Sorin Oprescu.

Şeful consilierilor PDL a arătat că transferul de acţiuni ELCEN la Primăria Capitalei şi transferul de bani nu rezolvă problema furnizării apei calde şi a căldurii în Bucureşti, întrucât fuziunea ELCEN cu RADET este o soluţie pe termen mediu şi lung, al cărei efect se va vedea peste 5-6 ani.

"Facem apel către primarul general şi primul ministru să găsească soluţii pentru problema financiară, pentru plata datoriilor celor două companii, ELCEN şi RADET. Îi solicităm primarului general să înceteze cu comportamentul iresponsabil şi să plătească subvenţia pentru apa caldă şi căldură, neplata subvenţiei către companii însemnând colapsul acestor companii", a precizat Raicu.

"Lipsa unei soluţii concrete de finanţare pe termen scurt şi neasigurarea subvenţiilor la căldură, aşa cum a făcut Sorin Oprescu în cei şase ani de mandat, poate duce la prăbuşirea unor companii şi la un adevărat dezastru pentru Bucureşti. Un oraş întreg poate rămâne fără apă caldă şi căldură în plină iarnă", a adăugat acesta.

Cu mai puţin de o lună înainte de alegeri, premierul Victor Ponta a declarat în şedinţa de Guvern de miercuri că vor fi alocate fonduri pentru plata, prin primărie, a datoriilor pe care ELCEN le are faţă de furnizorii de combustibil, pentru a furniza apă caldă, solicitându-i ministrului delegat pentru Energie să accelereze finalizarea fuziunii ELCEN-RADET.

"Consiliul General a adoptat hotărârea de fuziune ELCEN-RADET şi în felul ăsta putem merge mai departe cu rezolvarea problemelor istorice cauzate în perioada 2000-2008 de un management defectuos la RADET", a declarat Ponta în şedinţa de Guvern, la care a participat şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Reamintim că cetăţenii din mai multe sectoare ale Capitalei nu au avut apă caldă câteva zile la rând, după ce Distrigaz a redus presiunea gazului furnizat companiei Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), datorită datoriilor mari pe care le are de încasat de la aceasta. Totodată, ELCEN, care are de încasat bani de la Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET), a micşorat cantitatea de gaze furnizate regiei, astfel încât aceasta a trebuit să reducă temperatura apei calde.

Unitatea născută din fuziunea RADET-ELCEN va fi în subordinea Primăriei capitalei

Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, susţine că prin fuziunea RADET-ELCEN se va rezolva problema energiei termice în Bucureşti, în acest fel urmând să fie stinse datoriile pe care regia le are la ELCEN, iar municipalitatea va controla şi coordona atât producţia, cât şi distribuţia de căldură şi apă caldă.

ELCEN a acumulat datorii în valoare de 88 de milioane de lei către Distrigaz, şi are de recuperat de la RADET cca 2,5 miliarde de lei, fără a mai calcula şi penalităţile pentru energia termică livrată şi neplătită în perioada noiembrie 2012 - septembrie 2014.

În 2013, CGMB a aprobat programul de reorganizare a RADET care urma să fie făcut în două etape, respectiv prima - transformarea în societate şi încheierea cu societatea rezultată în urma reorganizării RADET a unui contract de delegare a gestiuni serviciului public, iar cea de-a doua etapă - fuziunea dintre societatea rezultată din reorganizarea RADET şi societatea ELCEN Bucureşti (societate rezultată din divizarea ELCEN).

În luna octombrie s-a terminat divizarea producătorului de energie termică ELCEN, părţi din patrimoniul acestuia fiind transferate către Electrocentrale Constanţa şi Electrocentrale Titan, nou înfiinţate, societatea rămasă şi Electrocentrale Constanţa urmând să treacă la autorităţile locale şi să fuzioneze cu RADET.

Electrocentrale Bucureşti va avea cele 4 CTE-uri care deservesc Bucureştiul, respectiv Centrala Termoelectrică Vest, Centrala Termoelectrică Sud, Centrala Termoelectrică Grozăveşti, Centrala Termoelectrică Progresu, precum şi cu Uzina de Reparaţii.

ELCEN a fost înfiinţată pe 18 decembrie 2002, ca filială a Termoelectrica, prin reorganizarea acestei societăţi comerciale. ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din Capitală (90%) şi din ţară (40%). Societatea asigură şi 4,8 la sută din energia electrică produsă la nivel naţional.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne