Parlamentul, pe cale să pună lacătul definitiv pe Academia lui Oprea

Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale - instituţie înfiinţată de actualul ambasador al României în SUA, George Maior, şi de fostul vicepremier Gabriel Oprea - este la un pas de a fi închisă de Parlament.
Gabriel Oprea
Gabriel Oprea (Epoch Times România)

Proiectul de lege privind desfiinţarea Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, iniţiat de fostul preşedinte Traian Băsescu, a primit undă verde de la Senat şi aşteaptă acum votul final al Camerei Deputaţilor.

"Am lansat această iniţiativă legislativă constatând inutilitatea unei instituţii care nu are decât statutul de instituţie clientelară. Această Academie a Ştiinţelor Securităţii Naţionale s-a înfiinţat în 2012 ca Academie de Ştiinţe Militare, ceea ce era cu totul altceva. Între timp, prin OUG, şi prin hotărâri de guvern, a devenit ASSN, nume extrem de pompos, şi mai ales a făcut din funcţionari ai acestei academii, care puteau fi chiar şi profesori universitari, peste noapte, academicieni cu rentă viageră, exact ca un membru al Academiei Române. Ca argument pentru desfiinţare: valoarea ştiinţifică este zero prin calitatea academicienilor acestei instituţii.

Vreau să vă dau un element: există un indice de consacrare academică care se numeşte Indicele Hirsch. Vreau să ştiţi că acest indice a fost adoptat şi de instituţiile româneşti. Situaţia la ASSN - pentru domnul Mihalache Sorin Dan, academicianul nostru de la Londra - indicele H este 0. Cel mai mare indice dintre cei 21 de academicieni îl are Curaj Adrian, fost ministru al Educaţiei, care are indice 8, dar niciun element ştiinţific din lucrările care l-au dus la indice 8 nu este legat de ştiinţele securităţii naţionale. Media indicelui academic la ASSN este 2. Această instituţie compromite ideea de învăţământ de securitate naţională în România", a declarat Băsescu în plen, la dezbaterea proiectului, potrivit Agerpres.

În expunerea de motive senatorul PMP susţine că atât timp cât a funcţionat ASSN, "s-au făcut abuzuri prin acordarea de diplome de doctorat, numele ASSN şi ale membrilor fondatori fiind implicate în scandaluri publice legate de plagiat", la aceste probleme adaugându-se, printre altele invocate, şi cele legate de netransparenţa cheltuirii banului public. Detalii aici.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat cu 100 de voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi o abţinere.

Reamintim că celebra academie-sinecură a inclus de-a lungul vremii nume sonore precum George Maior, Gabriel Oprea, Vasile Dîncu, Dan Mihalache, Adrian Curaj, Sorin Câmpeanu, Petre Tobă, Eduard Hellvig sau Remus Pricopie. O parte dintre ei au părăsit însă instituţia după ce jurnalista Emilia Şercan a început să publice în rafale articole despre controversata academie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne