Orban, în vizită oficială la Bruxelles. Ursula von der Leyen: Comisia Europeană e alături de dumneavoastră

Premierul Ludovic Orban şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Bruxelles, 9 ianuarie 2020
Premierul Ludovic Orban şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Bruxelles, 9 ianuarie 2020 (gov.ro)

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, înaintea întâlnirii de la Bruxelles cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că România este “un partener responsabil, angajat în atingerea obiectivelor Uniunii Europene”.

“Mă bucur că am ocazia de a avea această primă întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în noua calitate oficială de prim-ministru al României. Este o ocazie excelentă pentru a-i prezenta preşedintelui Comisiei Europene evoluţiile pozitive din România. Faptul că România este un partener serios, un partener responsabil, angajat în atingerea obiectivelor Uniunii Europene şi în aplicarea reglementărilor adoptate de instituţiile europene. Sigur că vom avea ocazia de a discuta probleme extrem de importante privind viitorul Uniunii Europene, problemele care ne frământă legate de noul buget al Uniunii Europene, în care ne dorim foarte mult să se menţină aceeaşi atenţie pentru politica de coeziune, pentru politica agricolă comună”, a precizat premierul.

De asemenea, Orban a susţinut că România îşi doreşte ca în cadrul Green Deal să fie acordată o atenţie specială fiecărei ţări şi să existe “o susţinere pentru fiecare ţară, pentru atingerea obiectivelor care sunt stabilite în, practic, acest Pact Verde extrem de ambiţios pe care şi-l propune Comisia Europeană”.

“Cu siguranţă că ne vom prezenta în continuare obiectivele pe care le avem legate de aderarea României la Schengen, de obiectivul pe care îl avem de a pune în practică recomandările din Mecanismul de Cooperare şi Verificare, astfel încât într-un timp cât mai scurt să reuşim să obţinem, practic, încheierea acestui mecanism. Lucrurile se ştiu foarte limpede, în România, practic, au avut loc evenimente importante, care au schimbat în mod profund şi în bine realităţile din România, se ştie foarte clar că atât preşedintele României, cât şi Guvernul de la Bucureşti sunt profund angajate în atingerea obiectivelor pe care le-am amintit”, a adăugat prim-ministrul.

La rândul său, Ursula von der Leyen a precizat că întrevederea va fi folosită pentru a fi discutate mai multe subiecte, inclusiv “planurile dumneavoastră în ceea ce priveşte economia, planurile de reformare a sistemului de justiţie, un lucru foarte important, cu multe provocări”.

“Desigur, ştiţi că Comisia Europeană este alături de dumneavoastră şi am început deja să discutăm despre subiecte de interes comun, fie că este vorba de Pactul Verde European (The European Green Deal) sau despre dezvoltarea economiei, după cum am menţionat deja. De asemenea, vom discuta despre cum poate Uniunea Europeană să fie pregătită pentru era digitală şi în acest domeniu, contez pe România, pentru că aveţi o reputaţie excelentă în acest domeniu. Deci aştept cu mare interes discuţiile noastre şi mă bucur încă o dată că sunteţi prezent aici. Un bun venit călduros!”, a mai declarat preşedintele Comisiei Europene.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne