Opulenţa şi sofisticarea domină tendinţele pentru Toamnă 2013

(de la stânga la dreapta) BCBGMAXAZRIA (Frazer Harrison/Getty Images) Monique Lhuillier, Emerson, Marc Jacobs
(de la stânga la dreapta) BCBGMAXAZRIA (Frazer Harrison/Getty Images) Monique Lhuillier, Emerson, Marc Jacobs (Courtesy of Fashion GPS Radar)

S-a încheiat cu succes! Încă o Săptămână a Modei din New York s-a terminat şi am avut timp berechet să analizăm noile modele.

Aşa cum era de aşteptat, în primul rând am zărit mai multe vedete, inclusiv Anna Wintour, Nina Garcia, Jessica Chastain, David Beckham, Hilary Swank, John Legend şi chiar şi Bono, care a co-fondat marca EDUN cu soţia lui Ali Hewson.

Cu toate acestea, cele mai interesante prezenţe au fost designerii care au participat la prezentarea Oscar de la Renta pentru a-l sprijini pe John Galliano, un "designer in residence". Printre membrii publicului s-au aflat atât Valentino cât şi Diane von Furstenberg.

Unii designeri, cum ar fi Peter Som şi Rachel Roy s-au temut de un posibil viscol şi au decis să nu participe la spectacolul pe viu; ei au preferat în schimb varianta digitală.

Dar spectacolul trebuie să meargă mai departe pentru că obsedaţii de modă nu puteau fi ţinuţi departe de corturile de la Lincoln Center.

Designerii nu au ieşit din tipar cu colecţiile lor din acest sezon, piesele prezentate pe podiumuri fiind foarte comerciale. Deşi ne place foarte mult să purtăm negru aici, în New York, am fost oarecum dezamăgite de poziţia dominantă a culorii în colecţiile de toamnă. Cu toate acestea, unele tendinţe clare s-au observat în sezonul Toamnă 2013.

Tendinţa nr. 1: Nomazi globali

Poate că e moştenirea noastră indiană, dar nouă ne place culoarea şi ţesăturile frumos brodate. De aceea, am fost fericite să vedem mulţi designeri care aduc un omagiu ţărilor cu un patrimoniu puternic când vine vorba de îmbrăcămintea opulentă.

Atât Zang Toi cât şi Tadashi Shoji au călătorit recent la Sankt Petersburg. Ambii au oferit colecţii foarte puternice şi dramatice, care au fost influenţate de ceea ce Zang Toi a numit în notele spectacolului drept "Rusia Imperială."

BCBGMAXAZRIA a prezentat compleuri confortabile – cu influenţe turceşti, care au inclus purtarea de cămăşi brodate peste colanţi brodaţi, pulovere sub paltoane lungi şi căciuli. Influenţele culturale au fost observate şi în timpul prezentărilor lui Tory Burch, Vera Wang şi Mara Hoffman.

Deşi ne place să călătorim, am fost încântate să mergem în aceasta aventură care nu necesită paşaport.

Tendinţa 2: Sofisticare prin imprimeuri pepit şi ecosez

Adio costumaţii mulate! Designerii au creat o impresie puternică prin renunţarea deliberată la modele florale şi la costumaţiile strânse pe corp – două tendinţe care au dominat podiumurile ultimele câteva sezoane.

S-a observat un accent universal, în mod clar mai masculin şi, uneori, chiar androgin, în colecţiile prezentate. Podiumurile au fost inundate de imprimeuri pepit şi ecosez - inclusiv Rag & Bone, Michael Kors, J.Crew, Oscar de la Renta, Suno, Marc Jacobs, Rebecca Minkoff, Billy Reid, Band of Outsiders şi lista continuă.

Deşi imprimeul ecosez nu este impresionant, felul în care a fost folosit a fost actualizat şi modern, oferind siluete plăcute şi modele mixte.

Tommy Hilfiger a combinat creativ imprimeurile ecosez, pepit şi cu romburi – aducând un omagiu croitorului britanic al Savile Row, Tommy Nutter, care s-a ocupat de stele rock, cum ar fi Mick Jagger şi Beatles.

Tendinţa 3: Verde de invidie

Faptul că negrul a dominat podiumurile nu este mare ştire. Cu toate acestea, următoarea tendinţă în materie de culoare pentru toamna aceasta este de fapt o tendinţă care continuă din colecţiile de primăvară: verdele.

Toate nuanţele de verde au fost reperate pe podium, de la compleurile de un verde militar de Prabal Gurung la rochii şifon de un verde malachit de pe covorul roşu de Monique Lhuillier.

Unii designeri au folosit culoarea pentru a actualiza modelele clasice. Altuzarra, Row şi Calvin Klein au prezentat cu toţii rochii tradiţionale sau paltoane clasice, dar le-au oferit o tentă de modernitate cu ajutorul pielii de un verde muşchi.

Marc Jacobs şi Carolina Herrera au adăugat elemente din blană hainelor supradimensionate şi bolerourilor de un verde închis prezentate pe podium.

Deci, deşi negrul este încă culoarea la modă, verdele pare că fie noua culoare neutră.

Tendinţa 4: Îmbrăcăminte exterioară supradimensionată

Nu e de mirare că paltoanele au predominat podiumul Toamnă 2013, dar articolele de îmbrăcăminte exterioară din acest an au fost exagerate.

Designerii au juxtapus elemente masculine şi feminine în hainele şi capele lor.

Jacheta supradimensionată pentru motocicletă a BCBGMAXAZRIA, capa de culoare bej a lui Derek Lam şi haina roşie voluminoasă a Zero Maria Cornejo au fost nişte elemente dure dar atrăgătoare.

La prima vedere, capa celor de la Band of Outsiders părea un palton bărbătesc, dar curgea elegant pe fotomodelul care păşea pe podium.

De asemenea, lungimea - şi încă mare - a fost un factor predominant printre designeri. Naeem Khan a prezentat o pelerină roşie uimitoare cu broderie de aur peste o rochie lungă de seară, iar Donna Karan a inclus pelerine în rochiile sale tipice.

Tendinţa 5: Flirtul cu blana

Nu le spuneţi celor de la PETA (o organizaţie pentru drepturile animalelor). Blana ar putea fi cel mai tare accesoriu pentru sezonul Toamnă 2013. Fie reală sau artificială, majoritatea designerilor prezenţi, de la A (Alexander Wang) la Z (Zero Maria Cornejo) au folosit blana într-o formă sau alta.

Nu putem vorbi despre blană fără a-l menţiona mai întâi pe J. Mendel. În fiecare an, vitrinele lui J. Mendel prezintă nişte haine de blană deosebite, dar în acest an el a adăugat blana şi la accesorii – de la genţi de mână la cătuşe.

Mulţumită unor designeri cum ar fi Reem Acra, Altuzarra, BCBGMAXAZRIA, Vera Wang şi Jason Wu, am văzut blana sub formă de haine, pelerine, veste, gulere, eşarfe, manşoane, plicuri, pantofi, pălării, curele ... tot ce vă puteţi imagina.

Ea a fost inclusă în jachetele pentru motociclete, costume, rochii de seară şi partea de jos a fustelor prezentate de Bibhu Mohapatra şi Donna Karan. Ea a fost inclusă în hainele sport cu glugă şi fermoar şi puloverele lansate de Alexander Wang şi Hervé Léger de Max Azria.

Blana avea diverse culori, de la roz şi galben luminos în produsele lui Chado Ralph Rucci până la roşu îndrăzneţ şi verde în creaţiile Carolinei Herrera şi chiar un mozaic de culori în piesele de 3.1 Phillip Lim.

Pialy şi Sonaly Aditya sunt gemene pasionate de modă şi tehnologie, având un MBA de la Harvard, respectiv Wharton şi locuind în New York.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură