Năsui: Îl mai ţineţi minte pe Wlassopol, fostul soţ al Olguţei Vasilescu? Să vedem ce face el la ASF

Conducătorii noştri efectiv habar nu au, nu înţeleg economia peste nivelul de "vorbim noi cu benzinăriile să nu crească preţul" pentru că nu competenţa i-a adus în funcţii importante în statul român şi nu competenţa îi va menţine acolo, a remarcat deputatul Claudiu Năsui.
Claudiu Nasui
Claudiu Nasui (Mihut Savu (Epoch Times Romania)

La stat teoria conform căreia posturile bine plătite vor atrage oameni mai buni nu funcţionează, pentru că posturile bine plătite atrag de fapt sinecurişti de partid, a atras atenţia, pe pagina sa de socializare, deputatul USR Claudiu Năsui.

"Îl mai ţineţi minte pe domnul Wlassopol? Domnul Wlassopol a reuşit să se remarce doar prin faptul că deşi lucra de peste 10 ani în domeniul asigurărilor la ASF, habar nu avea cele mai elementare concepte. Lucru de care a convins nu doar comisia pentru buget, finanţe care l-a audiat, dar şi pe absolut toţi oamenii cu care a interacţionat. Dar această postare nu este doar despre domnul Wlassopol. Până la urmă este o instituţie întreagă în spatele dânsului. Poate 10 ani nu i-au fost de ajuns, dar la un moment dat, domnul Wlassopol se va specializa şi el pe domeniu şi îl va conduce mai bine. Acum să vedem ce face domnul Wlassopol la ASF. A constatat că instituţia pe care o conduce are mai multe posturi bine plătite. Nu la fel de bine plătite ca al său (13,800 euro net pe lună), dar tot foarte bine plătite (~30,000 lei lunar)", a declarat Năsui.

Deputatul a arătat cui au fost şi vor fi alocate aceste posturi după "criteriul competenţei şi profesionalismului".

"Ioana Cazacu, fost secretar de stat şi fost director al Departamentului pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, o apropiată a lui Mircea Ursache (lider PSD Maramureş) şi fină a lui Victor Ponta va primi o funcţie extrem de importantă. Ce experienţă are doamna în supravegherea financiară? Absolut niciuna. A absolvit dreptul şi deţine un doctorat, culmea, în etică. Aşa arată doctorii României în etică. Pe lângă ea, alţi angajaţi fruntaşi ai ASF mai sunt şi Monica Mişa, soţia extraordinarului ministru al Finanţelor care a venit cu ideea să pedepsească toată economia română cu TVA split, şi un fost ofiţer al Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (serviciul de informaţii din ministerul de interne). Ce îi recomandă pe toţi? Vă las să ghiciţi", a precizat Năsui.

Potrivit parlamentarului USR, precum CV-urile majorităţii clasei conducătoare politice, aceşti oameni au lucrat toată viaţa la stat sau, în cel mai bun caz, în firme care funcţionează exclusiv datorită contractelor cu statul.

"Ei nu ştiu cum e să fii „reglementatul”, doar cu e să fii „reglementatorul”. Cum e să fii şeful unei instituţii care poate folosi coerciţia de stat împotriva întreprinderilor reglementate. Ei nu ştiu cum e să aibă putere asupra muncii tale un politruc pe care nu-l recomandă decât servilismul extrem. Din cauza lor avem tone de reglementări, strategii naţionale inutile şi tot felul de inepţii economice de tipul Start-up Nation. Deoarece conducătorii noştri efectiv habar nu au. Nu înţeleg economia peste nivelul de „vorbim noi cu benzinăriile să nu crească preţul”. Nu competenţa i-a adus în funcţii importante în statul român, nu competenţa îi va menţine acolo", a conchis Năsui.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne