Micro-by-pass pentru toţi cei care nu pot fi supuşi unei intervenţii chirurgicale de by-pass tradiţional

Sala de operatie
Sala de operatie (Ali Al-Saadi / AFP / Getty Images)

Oamenii de ştiinţă irlandezi de la University College Cork au dezvoltat o metodă pentru un micro-by-pass pentru toţi cei care nu pot fi supuşi unei intervenţii chirurgicale de by-pass tradiţional.

Există situaţii în care un pacient cu boli cardiovasculare cronice nu poate fi supus unei intervenţii chirurgicale de by-pass tradiţional. Este cazul, spre exemplu, când arterele sunt prea deteriorate şi chirurgia ar pune în pericol viaţa persoanei. Dar există cazuri în care simpla stare cronică a bolii conduce la risc de deces.

Ce se poate face? Un răspuns şi o speranţă sunt irlandezii de University College Cork (UCC), care au dezvoltat un dispozitiv nou, revoluţionar, care evită multe din riscurile asociate cu intervenţiile chirurgicale de by-pass tradiţional.

Dispozitivul, numit "keyhole" (cheie sau gaura cheii) a fost descris ca un fel de sistem pentru livrarea celulelor restauratoare vasculare. Noul sistem provine din activitatea echipei de cercetători condusă de prof. Noel Caplice, în colaborare cu celebra Clinica Mayo din Statele Unite ale Americii.

Micul dispozitiv, care arată ca un ac, este introdus printr-o gaură mică (key-hole) prin arteră în locul în care se află obstrucţia arterei. Odată ce dispozitivul este aplicat, acţiunea sa este aceea de a promova un fel de micro-by-pass pe locul de obstrucţie a arterei. Procesul, care durează patru săptămâni, este caracterizat de livrarea de celule capabile de tratarea afecţiunii.

Experimentele, efectuate până în prezent pe animale, au arătat că revenirea funcţiei cardiace normale şi recuperarea capacităţii de funcţionare deplină poate fi atinsă în termen de patru/şase săptămâni - un rezultat foarte promiţător. În plus, metoda este puţin invazivă şi nu produce acelaşi stres asupra inimii şi arterelor deja compromise ale pacientului, ca o intervenţie chirurgicală tradiţională pe cord deschis.

Cercetătorii au subliniat faptul că noul dispozitiv este o soluţie pentru toţi acei pacienţi - în medie de unul din cinci - care necesită intervenţii chirurgicale de by-pass cardiac, dar care nu pot fi supuşi procedurii deoarece arterele lor sunt prea deteriorate, existând riscul ca operaţia să pună în pericol în mod serios supravieţuirea pacientului.

Echipa UCC/Clinica Mayo intenţionează să testeze tehnologia pe pacienţi umani care au nevoie de intervenţii chirurgicale de by-pass, dar care nu sunt consideraţi potriviţi pentru intervenţii chirurgicale tradiţionale. "Prevedem completarea acest studiu în următorii trei-cinci ani", conchide prof. Caplice.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista BioMaterials.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură