Marius Copil, salt uriaş de 33 de poziţii în clasamentul ATP!

Graţie parcursului extraordinar de la turneul elveţian (Basel), românul ocupă acum cel mai bun loc al său în ierarhia mondială a jucătorilor profesionişti (ATP) - 60.
Jucătorul român de tenis Marius Copil.
Jucătorul român de tenis Marius Copil. (Getty Images)

Marius Copil (28 de ani) care la începutul săptămânii trecute ocupa poziţia 93 în clasamentul ATP, a reuşit în urma evoluţiei admirabile de la turneul ATP 500 Series “Swiss Indoors Basel” (Elveţia), să urce nu mai puţin de 33 de poziţii.

Reprezentantul nostru a avut un parcurs care a întrecut aşteptările specialiştilor, eliminând în parcursul său spre marea finală tenismeni mult mai bine clasaţi în ierarhia mondială, dintre care doi de top 10 ATP - croatul Marin Cilic (30 ani, 6 ATP), respectiv germanul Alexander Zverev (21 ani, 5 ATP), pentru ca în finală să piardă onorabil, la scor strâns, în faţa fostului lider mondial - mult titratul campion elveţian Roger Federer (7-6 (7/5), 6-4.)

Cea mai bună clasare a arădeanului data din 19 februarie 2018 - locul 73.

La vârful clasamentului nu s-a produs nicio modificare, cu spaniolul Rafael Nadal lider (7.660 puncte), respectiv sârbul Novak Djokovic (7.445 pct) şi elveţianul Roger Federer (6.260).

La dublu, cel mai bine clasat jucător român este Horia Tecău, aflat în continuare pe locul 31.

Clasamentul ATP la simplu se prezintă astfel:

1 (1). Rafael Nadal (Spania) 7.660 puncte
2 (2). Novak Djokovic (Serbia) 7.445
3 (3). Roger Federer (Elveţia) 6.260
4 (4). Juan Martin Del Potro (Argentina) 5.460
5 (5). Alexander Zverev (Germania) 5.115
6 (8). Kevin Anderson (Africa de Sud) 4.230
7 (6). Marin Cilic (Croaţia) 4.050
8 (7). Dominic Thiem (Austria) 3.825
9 (9). John Isner (SUA) 3.425
10 (10). Grigor Dimitrov (Bulgaria) 3.335

...................

60 (93). Marius Copil 888
284 (285). Dragoş Dima 173
552 (547). Nicolae Frunză 59
586 (576). Bogdan Ionuţ Apostol 52

.......


Clasamentul ATP la dublu:

1 (1). Mike Bryan (SUA) 9.560 puncte
2 (2). Oliver Marach (Austria) 7.090
3 (3). Mate Pavic (Croaţia) 6.890
4 (4). Lukasz Kubot (Polonia) 6.690
4 (4). Marcelo Melo (Brazilia) 6.690
6 (6). Jack Sock (SUA) 6.355
7 (7). Juan Sebastian Cabal (Columbia) 5.875
7 (7). Robert Farah (Columbia) 5.875
9 (9). Jamie Murray (Marea Britanie) 5.610
9 (9). Bruno Soares (Brazilia) 5.610

...................

31 (31). Horia Tecău 2.460
407 (407). Vasile Antonescu 129
448 (447). Patrick Grigoriu 110

.......

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport