Simona Halep, continuă să domine ierarhia WTA! Avans confortabil faţă de urmăritoarea sa

Tenismana română păstrează în continuare o distanţă destul de liniştitoare faţă de principalele sale contracandidate la şefia WTA - germanca Angelique Kerber (1.046 puncte), respectiv daneza Caroline Wozniacki (1.335 puncte).
Jucătoarea română de tenis Simona Halep.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep. (Getty Images)

Simona Halep este pentru a 52-a săptămână în poziţia de lider absolut în ierarhia jucătoarelor profesioniste de tenis şi va rămâne astfel până la sfârşitul anului. În urma acestei performanţe românca a urcat şi pe poziţia a zecea în top-ul liderilor all time.

Constănţeanca, proaspăta câştigătoare a titlului de cea mai bună jucătoare a anului, chiar dacă a fost nevoită să declare fair-play pentru ultimele două turnee ale anului (Moscova şi Turneul Campioanelor) din cauza problemelor de sănătate, păstrează încă un avans de peste 1.000 de puncte faţă urmăritoarele sale - germanca Angelique Kerber (1.046 puncte), respectiv daneza Caroline Wozniacki (1.335 puncte).

Campioana de la Singapore - ucraineanca Elina Svitolina - ocupă acum locul patru, în urcare cu trei poziţii, se află la 1,571 puncte de Halep.

Celelalte românce prezente în top 100 WTA sunt: Mihaela Buzărnescu - locul 24 şi Irina Begu - locul 66 (ambele în staţionare) , Ana Bogdan - 71 (cu o treaptă mai sus), Monica Niculescu - locul 77 (salt de cinci locuri) şi Sorana Cîrstea - locul 85 (la fel ca săptămâna trecută).

În clasamentul la dublu, cele mai bine stau Irina Begu (23), Mihaela Buzărnescu (24) şi Raluca Olaru (44) - toate trei jucătoare în staţionare, Monica Niculescu a coborât o treaptă până pe 48, Irina Bara se menţine pe 77, iar Sorana Cîrstea a alunecat două poziţii şi se găseşte pe 92.

Clasamentul WTA la simplu se prezintă astfel:

1 (1). Simona Halep 6.921 puncte
2 (2). Angelique Kerber (Germania) 5.875
3 (3). Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.586
4 (7). Elina Svitolina (Ucraina) 5.350
5 (4). Naomi Osaka (Japonia) 5.115
6 (6). Sloane Stephens (SUA) 5.023
7 (5). Petra Kvitova (Cehia) 4.630
8 (8). Karolina Pliskova (Cehia) 4.465
9 (9). Kiki Bertens (Olanda) 4.335
10 (10). Daria Kasatkina (Rusia) 3.315

...................

24 (24). Mihaela Buzărnescu 1.860
66 (66). Irina-Camelia Begu 872
71 (72). Ana Bogdan 803
77 (82). Monica Niculescu 762
85 (85). Sorana Cîrstea 712
141 (140). Irina Bara 429
148 (146). Alexandra Dulgheru 408
230 (224). Andreea Roşca 257
250 (237). Elena-Gabriela Ruse 225
264 (257). Jaqueline Cristian 202
266 (264). Raluca Şerban 202 20
271 (271). Alexandra Cadanţu 192

......


Clasamentul WTA la dublu:

1 (1). Barbora Krejcikova (Cehia) 7.775 puncte
1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 7.775
3 (3). Kristina Mladenovic (Franţa) 7.765
3 (3). Timea Babos (Ungaria) 7.765
5 (6). Barbora Strycova (Cehia) 6.535
6 (5). Ekaterina Makarova (Rusia) 6.205
7 (6). Ashleigh Barty (Australia) 6.101
8 (7). Demi Schuurs (Olanda) 5.925
9 (9). Andrea Şeştini Hlavackova (Cehia) 5.840
10 (10). Gabriela Dabrowski (Canada) 5.085

....................

23 (23). Irina-Camelia Begu 2.755
24 (24). Mihaela Buzărnescu 2.555
44 (44). Raluca Olaru 1.740
48 (47). Monica Niculescu 1.660
77 (77). Irina Bara 1.110
92 (90). Sorana Cîrstea 921

......

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport