MAE a primit 2,5 milioane de lei pentru organizarea referendumului în afara ţării

Secretarul de stat şi purtătorul de cuvânt al MAE, Ovidiu Dranga
Secretarul de stat şi purtătorul de cuvânt al MAE, Ovidiu Dranga (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Suma alocată Ministerului de Externe pentru organizarea referendumului privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, din 29 iulie, este de aproximativ 2,5 milioane de lei, a declarat, joi, la briefing, purtătorul de cuvânt Ovidiu Dranga.

”Suma alocată Ministerului de Externe prin HG 668 din 11 iulie este de 2.520.000 de lei, care va fi folosită inclusiv pentru a acoperirea cheltuielilor logistice aferente: expedierea buletinelor de vot în afara ţării, organizarea secţiilor de votare, cheltuieli pentru transportul personalului MAE care va face parte din birourile secţiilor de votare”, a precizat purtătorul de cuvânt al MAE.

Ovidiu Dranga a mai spus că suma necheltuită va fi returnată la bugetul de stat.

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat miercuri seara că a suplimentat cu 151 numărul secţiilor de votare din străinătate pentru referendum, ajungând la 301 secţii, faţă de 150 anunţate săptămâna trecută.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne