Liga Campionilor. Rezultatele înregistrate marţi în cea mai importantă competiţie fotbalistică inter-cluburi

FC Barcelona a scos doar un rezultat de egalitate în deplasarea făcută pe terenul celor de la Inter Milano (1-1), în timp Atletico Madrid a reuşit să-şi ia revanşa în faţa Borussiei Dortmund (2-0), după ce în tur se înclinase cu 4-0.
(ODD ANDERSEN / AFP / Getty Images)

FC Barcelona şi Inter Milano au terminat la egalitate partida din etapa a patra a grupelor Ligii Campionilor la fotbal, scor 1-1, ambele goluri ale întâlnirii fiind marcate în ultimile zece minute.

Barcelonezii fără Messi în teren, care graţie acestei remize a obţinut calificarea în optimile UCL, au deschis primii scorul pe 'San Şiro' prin brazilianul Malcom (min. 83), pentru ca apoi gazdele să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj prin Icardi, care şi-a salvat coechipierii la doar două minute după ce a intrat pe teren (87).

Alte două echipe care au remizat marţi seara au fost Paris Saint-Germain şi Napoli (1-1). Pentru echipa din capitala Franţei a punctat spaniolul Juan Bernat în minutele de prelungire ale primei reprize (45 2), pentru ca 'Albaştrii' să egaleze în urma unui penalty (min. 63) prin Lorenzo Insigne. Şi partida tur s-a încheiat nedecis, 2-2, parizienii egalând atunci în prelungiri.

Atletico Madrid a spălat din ruşinea rezultatului tur (4-0), în faţa celor de la Borussia Dortmund, învingând-o cu 2-0, autorii golurilor fiind Saul şi Griezmann.

Finalista ediţiei trecute a celei mai importante competiţii fotbalistice inter-cluburi din Europa - Liverpool, a pierdut surprinzător în deplasarea făcută la Belgrad, acolo unde au ţinut piept formaţiei gazdă Steaua Roşie - scor 2-0 - protagonistul serii fiind Milan Pavkov (22, 29).

O altă partidă interesantă încheiată la scor uriaş a fost cea dintre FC Bruges şi AS Monaco, cei din urmă cedând pe teren propriu cu 4-0.
Reuşitele au purtat semnătura lui Hans Vanaken (12, 17 - penalty), Wesley (24), respectiv Ruud Vormer (85).

Rezultatele de marţi seara:

GRUPA A

Monaco - Club Brugge 0-4 (Vanaken '12, '17, Wesley '24, Vormer '85)

Atletico Madrid - Dortmund 2-0 (Saul Niguez '33, Griezmann '80)

Clasamentul: 1. Dortmund 9p, 2. Atletico 9p, 3. Brugge 4p, 4. Monaco 1p

GRUPA B

Inter - Barcelona 1-1 (Icardi '87 / Malcom '83)

Tottenham - PSV 2-1 (Kane '78, '89 / De Jong '2)

Clasamentul: 1. Barcelona 10p, 2. Inter 7p, 3. Tottenham 4p, 4. PSV 1p.


GRUPA C

Steaua Roşie Belgrad - Liverpool 2-0 (Pavkov '22, '29)

Napoli - PSG 1-1 (Insigne '62 / Bernat '45)

Clasamentul: 1. Liverpool 6p, 2. Napoli 6p, 3. PSG 5p, 4. Steaua Roşie 4p

GRUPA D

FC Porto - Lokomotiv Moscova 4-1 (Hector Herrera '2, Marega '43, Jesus Corona '67, Otavio '90 / Farfan '59)

Schalke - Galatasaray 2-0 (Burgstaller '4, Uth '57)

Clasamentul: 1. Porto 10p, 2. Schalke 8p, 3. Galatasaray 4p, 4. Lokomotiv Moscova 0p

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport