Liderul birmanez face o vizită semnificativă la Casa Albă


Preşedintele american Barack Obama şi omologul său birmanez Thein Sein (st) discută în Biroul Oval al Casei Albe din Washington, DC, 20 mai 2013.
Preşedintele american Barack Obama şi omologul său birmanez Thein Sein (st) discută în Biroul Oval al Casei Albe din Washington, DC, 20 mai 2013. (SAUL LOEB / AFP / Getty Images)

WASHINGTON – Fostul general birmanez Thein Sein a devenit luni primul preşedinte birmanez primit la Casa Albă în aproape 47 de ani, încununând o reabilitare diplomatică dramatică pentru naţiunea sa după ani de izolare internaţională.

Dar activiştii sunt furioşi pe faptul că preşedintele Barack Obama îl primeşte pe Thein Sein şi legiuitorii sunt precauţi. Liderul birmanez a condus schimbarea de la deceniile de conducere militară brutală şi sângeroasă, dar a amânat unele angajamente de reformă şi a eşuat să oprească izbucnirile sângeroase de violenţe etnice.

Thein Sein a activat în trecut într-o juntă represivă şi întâlnirile sale de la Casa Albă şi din Congres ar fi fost imposibile înainte ca el să preia conducerea unui guvern civil nominal în 2011. Numele său a fost şters doar în septembrie 2012 de pe o listă neagră privind interdicţiile de călătorie spre SUA.

El a sosit în Washington sâmbătă, la şase luni după ce Obama a făcut o vizită prezidenţială americană fără precedent în Birmania. Deschiderea administraţiei americane faţă de generalii ţării a oferit un stimulent important ca armata să îşi uşureze controlul asupra cetăţenilor săi şi să reducă dependenţa de China.

Birmania (cunoscută şi sub numele de Myanmar) a fost răsplătită prin relaxarea sancţiunilor economice dure şi Thein Sein se va adresa oamenilor de afaceri americani înclinaţi să valorifice deschiderea uneia dintre puţinele pieţe încă neexploatate din Asia.

“Vizita preşedintelui Thein Sein subliniază angajamentul preşedintelui Obama pentru susţinerea şi ajutarea acelor guverne care iau decizia importantă de a îmbrăţişa reforma”, a spus Casa Albă în anunţul său cu privire la vizita de luni.

Va fi prima vizită a unui lider birmanez de la vizita în septembrie 1966 a lui Ne Win, un erou al independenţei transformat în dictator şi care a început decăderea ţării din postura de bol regional cu orez la cea de eşec economic. Thein sein a vizitat New York-ul în septembrie 2012 pentru Adunarea Generală a ONU dar nu a venit în Washington.

Luna trecută, SUA au anunţat că iau în considerare accesul fara taxe pentru Birmania pe pieţele americane. De asemenea, s-a spus că luni ar putea avea loc un progres către un acord bilateral şi provizoriu pentru investiţii.

Cel mai semnificativ rezultat al călătoriei lui Thein Sein ar putea fi unul simbolic. Obama a fost aşteptat să folosească termenul “Myanmar” – numele ţării adoptat de junta militară în 1989 – când se va întâlni cu Thein Sein. Totuşi, SUA vor folosi “Birmania” în documentele oficiale.

Deşi Thein Sein va beneficia de protocolul cuvenit unui preşedinte străin, totuşi primirea sa din Washington păleşte faţă de cea acordată în septembrie 2012 laureatei Nobel Aung San Suu Kyi, lideră opoziţiei birmaneze ce s-a întâlnit cu Obama şi căreia i-a fost înmânată de către Congres cea mai înaltă distincţie civilă pe care o poate acorda acesta.

Activiştii pentru drepturile omului şi susţinătorii Birmaniei au criticat puternic administraţia americană pentru invitarea lui Thein Sein, susţinând că gestul trimite un mesaj greşit şi iroseşte avantajul avut în vederea presării pentru schimbări democratice şi mai mari. Administraţia spune că este important să se semnaleze suportul SUA pentru reformele birmaneze, cu toate că încă există extremişti militari care se opun agendei.

Înaintea vizitei, Birmania a eliberat cel puţin 19 prizonieri politici în ceea ce a devenit un tipar pentru amnistierile ce coincid cu întâlniri internaţionale de mare profil, fiind într-un fel o modalitate de a evidenţia politicile benevolenţe ale guvernului. Grupurile pentru drepturile omului spun că în închisori se mai află cel puţin 160 de prizonieri politici.

Guvernul a permis Comitetului Internaţional al Crucii Roşii să viziteze închisorile sale notorii pentru prima dată în şapte ani. Dar nu a permis acces umanitar corespunzător în zonele de conflict unde au fost strămutaţi zeci de mii de oameni. Autorităţile au eşuat să oprească, şi s-ar putea chiar să fi contribuit în unele cazuri, o explozie a violenţelor comunale ce au generat moartea a sute de oameni şi au dus la segregarea comunităţilor musulmane.

Campania Americană pentru Birmania a susţinut că vizita lui Thein Sein are loc după o înrăutăţire tulburătoare a situaţiei din Birmania şi că, în loc să onoreze un lider abuziv, SUA ar trebui să îşi lege concesiile de anumite condiţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe