Lider Pro România: Aşa ceva e strigător la cer! Guvernul vrea să taie indemnizaţia persoanelor cu handicap

Briefing la sediul UNICEF România. În imagine, Sandie Blanchet, reprezentant UNICEF România şi Gabriela Podaşca, deputat
Briefing la sediul UNICEF România. În imagine, Sandie Blanchet, reprezentant UNICEF România şi Gabriela Podaşca, deputat (Epoch Times România)

Fostul purtător de cuvânt al PSD Gabriela Podaşcă, acum unul dintre liderii Pro România, a criticat marţi, via Facebook, presupusa intenţie a Guvernului Dăncilă de a tăia indemnizaţia persoanelor cu handicap.

"Ce mai face Guvernul PSD-ALDE în ultima vreme? În primul rând, transparenţa şi informarea corectă a cetăţenilor sunt lucruri total străine acestui Guvern. Şi pentru că nu-şi asumă să comunice public ce au de gând să facă pentru a acoperi gaura uriaşă din buget, văd tot felul de informaţii pe surse care apar în spaţiul public. Dintre toate, cea mai proastă mi se pare posibilitatea ca Guvernul să taie indemnizaţia persoanelor cu handicap. Vreau să trag un semnal de alarmă către actuala guvernare să înţeleagă că este o linie roşie peste care nu se poate trece", a afirmat Podaşcă.

Potrivit liderului Pro România, după ce la începutul anului au acordat ZERO lei pentru plata indemnizaţiilor însoţitorilor persoanelor cu dizabilităţi şi i-au lăsat la mila primarilor, acum s-au gândit să taie inclusiv veniturile celor cu handicap.

"Pentru un partid de stânga, aşa ceva este strigător la cer! Nu numai că nu trebuie să se atingă de indemnizaţiile acestor oameni, dar Guvernul ar trebui să facă mult mai multe pentru integrarea lor în societate şi să adopte măsuri şi politici publice care să vină cu adevărat în sprijinul lor", a declarat Podaşcă.

Surse din rândul social-democraţilor, citate de Mediafax, au precizat că tema principală supusă discuţiei la Comitetul Executiv Naţional al PSD de luni a fost rectificarea bugetară din 31 iulie, în condiţiile în care Guvernul a ajuns la fundul sacului şi nu mai are bani la buget.

În căutarea de soluţii, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, ar fi găsit oportună tăierea unor programe cum ar fi ajutoarele sociale, în special ajutorul de şomaj, ajustarea indemnizaţiei acordate persoanelor cu handicap, bursele pentru studenţi şi limitarea numărului de călătorii gratuite pe calea ferată acordate acestora.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne