Iurie Leancă: Partidele pro-europene sunt obligate să formeze cât mai repede coaliţia de guvernare

Iurie Leancă, Prim-ministrul Republicii Moldova
Iurie Leancă, Prim-ministrul Republicii Moldova (Justin Lane-Pool / Getty Images)
”Partidele pro-europene sunt obligate cât mai repede să formeze coaliţia de guvernare pentru a satisface atât aşteptările alegătorilor, cât şi ale partenerilor europeni”, a declarat premierul în exerciţiu Iurie Leancă în cadrul unei ediţii speciale la televiziunea publică „Moldova 1”, transmite IPN.

Potrivit lui Iurie Leancă, aceasta este ultima şansă pe care o au partidele pro-europene, precizând că „europenii urmăresc cu mare atenţie ce se întâmplă la noi. În timpul vizitei la Bruxelles aproape fiecare mă întreba, care este motivul că până acum n-a fost formată o alianţă majoritară. Oficialii europeni au încredere în noi, iar această încredere înseamnă finanţare şi susţinere. Şi această încredere am obţinut-o foarte greu”.

Oficialul moldovean a dezminţit zvonurile că în PLDM ar exista disensiuni privind propunerea candidaturii sale pentru un nou mandat de prim-ministru, scrie adevărul.md.

În acest sens, Iurie Leancă a punctat: „Partidul a făcut o promisiune electoratului şi nu numai. A fost un angajament şi nu se poate renunţa la el. Nici explicaţii plauzibile nu vor exista în cazul în care va fi propusă o altă candidatură. Nici nu s-a discutat la partid despre aşa ceva. Dimpotrivă, s-au discutat anumite prerogative pe care le voi avea în viitorul mandat”, a afirmat Leancă.

„Principala realizare a fost că într-o perioadă foarte grea, când în ţara vecină are loc un război, în timp ce am avut un scrutin foarte dificil, noi am reuşit să păstrăm pacea. Graţie acestui fapt a putut să deruleze în linişte procesul de guvernare şi astfel am obţinut rezultate importante. Totuşi, trebuie să recunoaştem, că nu am reuşit să soluţionăm câteva probleme de importanţă majoră, cum ar fi problema veniturilor reduse ale populaţiei, corupţia şi injustiţia, care macină societatea, şi problema locurilor de muncă”, a mai menţionat premierul în exerciţiu, citează adevărul.md.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe