Iohannis: Nu accept propunerile de miniştri PSD, remanierea e un fel de farsă

Preşedintele Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis (presidency.ro)

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă la Cotroceni, că respinge remanierea cerută de Viorica Dăncilă, pe care a catalogat-o drept "un fel de farsă", şi i-a cerut premierului să vină cu alte propuneri de miniştri.

"În legătură cu propusa remaniere guvernamentală, am analizat întreaga situaţie şi, după părerea mea, această remaniere este un fel de farsă. Nu are absolut, dar absolut nimic, de a face cu îmbunătăţirea actului de guvernare, chit că de aşa ceva am avea nevoie. Nu are absolut nicio treabă cu agenda românilor sau cu agenda României. Este cauzată de o răfuială mai degrabă din interiorul PSD. Ca atare, mi se pare că este, această remaniere întreagă, neavenită.

Pe de altă parte, avem cele trei demisii şi, la un moment dat, evident că aceste trei persoane vizate vor pleca. Însă, cele trei propuneri, care au fost făcute pentru a înlocui miniştrii care pleacă, sunt propuneri cu care nu sunt de acord. Sunt persoane nepotrivite pentru funcţia de ministru şi, în consecinţă, nu accept această remaniere, aşa cum mi-a fost propusă.

Pentru a merge totuşi mai departe, am avut o discuţie telefonică cu doamna Prim-ministru şi am rugat-o fie să vină cu alte propuneri pentru persoanele care vor prelua cele trei portofolii care, într-un final, se vor vacanta, fie să vină cu propuneri pentru miniştri interimari până când PSD vine cu nişte propuneri pe care le pot accept", a declarat Iohannis.

În continuare, presa a ridicat o serie de întrebări pe această temă:

Jurnalist: Ce v-a răspuns premierul la această solicitare?

Iohannis: Că se va gândi şi va veni cu o soluţie.

Jurnalist: V-a dat un termen de zile în care va veni cu o soluţie, cu noi propuneri?

Iohannis: Nu, nu am discutat despre niciun termen.

Jurnalist: Dacă se va ajunge la varianta restructurării şi PSD va veni, să zicem, cu aceleaşi propuneri, aveţi de gând să împiedicaţi în vreun fel semnarea decretului, în cazul în care PSD va împinge aceleaşi propuneri în faţă printr-o restructurare parlamentară?

Iohannis: Deocamdată suntem în situaţia unei remanieri solicitate, pe care tocmai am refuzat-o ca principiu. Dacă în această fază, înainte să scriu eu vreun răspuns sau vreun decret, Parlamentul încearcă o restructurare, atunci vom vedea dacă vor reuşi în Parlament, dar o astfel de încercare aş trata-o ca pe o încercare de a-l ocoli pe Preşedinte şi vom vedea, împreună cu departamentul de specialitate, ce acţiuni juridice s-ar impune atunci.

Jurnalist: Deci nu luaţi act nici măcar de demisiile pe care le aveţi pe masă acum?

Iohannis: Nu, nu iau act de aceste demisii până când nu ştiu ce persoane vor prelua portofoliile.

Jurnalist: V-a spus doamna premier când să vă auziţi din nou sau când să vină cu o propunere?

Iohannis: Nu, nu am discutat. I-am oferit doamnei premier, atunci când are o propunere, să mă caute şi să mă anunţe.

Jurnalist: Ne puteţi da câteva motive pentru care aţi respins? Care sunt argumentele concrete?

Iohannis: Deci persoanele pur şi simplu nu sunt pregătite, nu au ţinuta necesară pentru a ocupa aceste poziţii. Mai mult...

Jurnalist: ... pentru că domnul Nicolicea, cumva anticipând răspunsul de astăzi, a transmis un comunicat de presă dimineaţă în care îţi expunea CV-ul. Multă experienţă...

Iohannis: Vă rog!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne