Iohannis: Decizia CCR nu e nicio tragedie. Parlamentul nu va mai putea niciodată să amnistieze şi să graţieze corupţi

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)

Preşedintele Klaus Iohannis a avut prima reacţie, marţi, la Palatul Cotroceni, după decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia nu pot fi interzise prin Constituţie amnistia şi graţierea faptelor de corupţie. Declaraţiile au fost făcute în cadrul ceremoniei publice de semnare a Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României de către UDMR şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

"Pe 13 iunie am semnat, împreună cu liderii a patru partide politice, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Partidul Pro România şi Partidul Mişcarea Populară, Acordul politic naţional pe care l-am iniţiat pentru consolidarea parcursului european al României. Am anunţat atunci că lista semnatarilor rămâne deschisă. Iată că astăzi UDMR şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale se alătură acestui proiect care, în egală măsură, este şi un angajament pe termen lung pe care clasa politică şi-l ia faţă de cetăţeni.

În data de 26 mai, românii au votat pentru respectarea valorilor europene. Într-o democraţie consolidată, politicienii responsabili sunt cei care ascultă vocea cetăţenilor şi acţionează în consecinţă. Acordul politic pe care l-am propus tuturor partidelor politice imediat după scrutinul din 26 mai răspunde aspiraţiilor cetăţenilor români: stat de drept, justiţie independentă, legiferare transparentă şi responsabilă, continuarea luptei anticorupţie şi integritate în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice", a declarat Iohannis.

Şeful statului a amintit că, după consultările din luna iunie, a lansat tuturor partidelor politice invitaţia de a fi parte a acestui proiect pentru români. Singurele partide care au decis să nu semneze acest acord sunt PSD şi ALDE, "care continuă să se îndepărteze de interesele cetăţenilor".

"Prin pasivitatea ei, majoritatea PSD-ALDE se poziţionează împotriva voinţei românilor. Când cetăţenii şi-au exprimat voinţa suverană într-un anumit sens, consecinţa imediată pentru politicianul care trebuie să ia decizii este că trebuie să acţioneze în acord cu această voinţă. Românii aşteaptă cât mai repede ca voinţa pe care au exprimat-o la referendumul din 26 mai să fie transpusă în măsuri concrete. E nevoie ca răul produs în ultimii doi ani să fie reparat. Drumul pentru implementarea obiectivelor acestui pact nu este unul uşor şi se află abia la început.

În urmă cu câteva zile, Curtea Constituţională a stabilit că nu este nevoie de modificarea Constituţiei pentru a interzice amnistia şi graţierea corupţilor. În referendumul convocat în 26 mai, eu nu am întrebat cetăţenii dacă această interdicţie trebuie instituită în Legea fundamentală. Pentru implementarea rezultatelor referendumului este nevoie în primul rând de voinţă politică pentru că acest lucru să se întâmple. Acordul politic pe care l-am iniţiat devine cu atât mai important şi necesar, tocmai pentru că reprezintă acea garanţie bazată pe angajamentul şi responsabilitatea că oamenii politici înţeleg că trebuie să respecte vocea poporului", a continuat Iohannis.

Preşedintele a afirmat că voinţa politică a PSD de a-i proteja exclusiv pe corupţi, invalidată la referendum, este cea care a generat amputarea legislaţiei penale şi a legilor justiţiei şi de aceea o voinţă politică pusă în slujba intereselor cetăţenilor este cea care poate să transpună în legislaţie acest referendum.

"Voinţa cetăţenilor, exprimată în mod categoric şi fără echivoc de 6,4 milioane de români prin votul 'DA' dat pe 26 mai, trebuie respectată în mod obligatoriu. Acest lucru este incontestabil. Curtea Constituţională a validat încă de luna trecută rezultatele referendumului, fapt care face ca acest demers, insistent cerut de către societate, să fie unul corect şi pe deplin constituţional. Repet, Curtea Constituţională a validat referendumul! Este datoria partidelor parlamentare de a găsi forma cea mai potrivită prin care să transpună în legislaţie opţiunea cetăţenilor. Partidele politice au venit cu anumite variante de modificare a Constituţiei, iar unele soluţii au fost declarate neconstituţionale.

Opozanţii statului de drept şi ai justiţiei independente, care deloc întâmplător sunt şi aprigi susţinători ai amnistiei şi graţierii pentru corupţi, au găsit imediat prilejul de a încerca să deturneze sensul deciziei Curţii Constituţionale. Cele mai multe dintre soluţiile cuprinse în proiectele înaintate către Curte au trecut testul constituţional, aşa că îşi vor urma mai departe cursul firesc. Nu este nicio tragedie că anumite propuneri din proiectele de modificare a Constituţiei au fost invalidate, aşa cum au clamat unele voci în spaţiul public", a precizat Iohannis.

Potrivit liderului de la Cotroceni, pur şi simplu, partidele vor trebui să vină acum cu alte variante de schimbare a legislaţiei, care să conducă la acelaşi rezultat: transpunerea cât mai urgentă în lege a voinţei populare.

"Decizia CCR nu schimbă cu nimic realitatea: după votul din 26 mai, Parlamentul nu va mai putea niciodată să legifereze amnistia şi graţierea corupţilor, pentru că ar încălca flagrant voinţa poporului, exprimată categoric şi în mod democratic la referendum. Este un principiu stabilit tot de Curtea Constituţională. Nu trebuie să uităm niciun moment că toate problemele cu care societatea noastră s-a confruntat în ultimii ani izvorăsc din proasta legiferare sau, mai grav, din intenţia de a legifera nu pentru a servi interesul public, ci interese de grup, aşa cum a procedat actuala majoritate parlamentară", a punctat Iohannis.

Reamintim că CCR a respins, joi, iniţiativele de revizuire a Constituţiei depuse de opoziţie şi de putere după referendumul pe justiţie din 26 mai. Motivul invocat: interzicerea amnistiei şi graţierii faptelor de corupţie depăşeşte limitele de revizuire a Legii fundamentale. Decizia a fost luată în unanimitate de cei opt judecători prezenţi la şedinţă. A absentat doar Simina Tănăsescu, fosta consilieră pe probleme constituţionale a preşedintelui Klaus Iohannis.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne