Iohannis a semnat decretul: Georgiana Hosu a zburat oficial din funcţia de şefă a DIICOT

Presedintele Klaus Iohannis - presidency.ro
Presedintele Klaus Iohannis - presidency.ro (Epoch Times România)

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea din funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a Giorgianei Hosu, care şi-a anunţat demisia după ce soţul său a fost condamnat penal într-un dosar DNA.

Mai exact, Dan Hosu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare de judecătorii Tribunalului Bucureşti. Decizia instanţei nu este definitivă.

În dosarul instrumentat de DNA, Dan Hosu fusese trimis în judecată pentru trafic de influenţă, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi dare de mită, însă a fost condamnat doar pentru ultimele două dintre capetele de acuzare.

De asemenea, Dan Hosu este obligat să plătească 10.000 de lei cheltuieli judiciare.

Potrivit g4media.ro, fostul şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi din cadrul Direcţiei de combatere a crimei organizate a IGPR a fost trimis în judecată de DNA pe 6 februarie 2017, alături de Angela Toncescu, fost membru în Consiliul de Administraţie al Carpatica Asig Sibiu, un alt poliţist, Cătălin Marian Cataramă, şi patronul unei firme, Ion-Sorin Tatu.

Soţul şefei DIICOT este acuzat că ar fi ajutat-o pe Angela Toncescu să influenţeze deciziile de la nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) astfel încât să obţină avizul pentru numirea în funcţia de preşedinte al CA al Carpatica Asig, dar şi pentru ca autoritatea să nu ia decizii nefavorabile societăţii de asigurări patronate de Dan Ilie Carabulea.

Spre exemplu, Carabulea ar fi urmărit "să fie menţinută, în mod artificial, măsura de redresare pe bază de plan, a Carpatica Asig, în contextul în care societatea încă din luna iulie 2015 avea o situaţie financiară care impunea închiderea procedurii de redresare financiară, retragerea autorizării de funcţionare şi constatarea stării de insolvenţă urmare a necapitalizării acesteia cu o sumă de circa 100 milioane de euro".

Potrivit DNA, între martie 2015 şi martie 2016, Dan Hosu şi alte persoane, printre care Ion-Sorin Tatu şi Adrian Gurzău (fost deputat PDL, finul Elenei Udrea), ar fi primit "foloase necuvenite constând în indemnizaţii lunare de la Carpatica Asig", "în schimbul influenţei asupra unor persoane din conducerea ASF".

Firmele acestora ar fi încheiat cu Carpatica "contracte păguboase" de până la "480.000 euro fără TVA" ca să mascheze primirea banilor pentru traficul de influenţă.

În plus, pe 3 august 2016, Dan Hosu l-ar fi instigat pe fostul lui coleg, Cătălin Marian Cataramă, să intre în baza de date de la Evidenţa Populaţiei "şi să-i furnizeze datele de identificare ale unor persoane decedate".

Potrivit DNA, Dan Hosu urmărea să încheie înţelegeri cu urmaşii persoanelor decedate şi să îi ajute să obţină despăgubiri în baza poliţelor de asigurare pe viaţă contra unui comision.

Pentru ajutorul oferit, Dan Hosu i-ar fi plătit fostului său coleg "un sejur într-o staţiune de pe litoralul românesc".

Alţi doi inculpaţi, finul Elenei Udrea, Adrian Gurzău, şi Liviu Andrei Stoicescu, o altă persoană din conducerea Carpatica, au recunoscut faptele şi au încheiat cu procurorii DNA "deal-uri". Gurzău a bătut palma pentru o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare, iar Stoicescu pentru o pedeapsă de 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne