Incendiul de la Cernobîl s-a reaprins. Radiaţiile, din nou la cote înalte

Centrala nucleară de la Cernobîl în mai 1986.
Centrala nucleară de la Cernobîl în mai 1986. (Captură Foto)

De peste o săptămână, pompierii încearcă să controleze incendiile care ard pădurea de pe teritoriul din jurul uzinei nucleare din Cernobâl.

Incendiile din zonele sălbatice izbucnesc uneori, mai ales pe fondul lipsei de precipitaţii, dacă iarna a fost caldă şi uscată.

Comunitatea internaţională a intrat în alertă după ce şeful serviciului de inspecţie ecologică, Egor Firsov, a anunţat pe Facebook o creştere peste nivelul obişnuit a radiaţiilor în epicentrul incendiului. El s-a filmat în timp ce măsura radiaţiile cu un detector ce afişa un nivel de radioactivitate de 16 ori mai mare decât normal.

Nivelurile din jurul centralei nucleare, acum părăsită, sunt în mod normal mici. Însă din cauza incendiilor, nivelurile radiaţiilor din apropierea focurilor sălbatice au crescut, probabil din cauza extragerii mineralelor radioactive din pământ, de către rădăcinile copacilor. Odată cu arderea pinilor şi a vegetaţiei de sol, acestea ar putea ajunge sub formă de cenuşă în atmosferă.

„Principalul risc cauzat de incendii vine din inhalarea, prin fum, a micilor particule radioactive expulzate cu ani în urmă din nucleul deschis al reactorului de la Cernobâl. Avem norocul că există măsuri de carantină în vigoare acum. Oamenii stau acasă, merg mai puţin afară şi poartă măşti, din cauza ameninţării coronavirusului”, a declarat Olena Miskun, expertă în poluarea aerului, citată de New York Times.

Sâmbătă, aproximativ 400 de pompieri, 100 de motoare de pompieri şi mai multe elicoptere au fost dislocate în zona de excludere din jurul centralei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură