Protestatar decedat la scurt timp după Jandarmeriadă / Şeful spitalului: Nu putem face încă o conexiune cu gazarea din Piaţă

Un bărbat din Turnu Măgurele a decedat la scurt timp după ce a participat la protestul Diasporei din 10 august, care s-a soldat cu sute de victime după ce Jandarmeria a primit ordin să intervină în forţă împotriva manifestanţilor. Şeful spitalului la care a fost internat susţine că momentan nu se poate face o conexiune directă cu gazarea din Piaţa Victoriei, dar că nimic nu este exclus. Între timp, poliţia a deschis dosar penal.
Protestatar decedat
Protestatar decedat (Andreea Balaurea)

UPDATE. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a dat explicaţii marţi, în Comisia de Apărare din Parlament, cu privire la situaţia lui Ilie Gâzea. În opinia lui, nu există o legătură între expunerea la gaze lacrimogene şi decesul protestatarului. Detalii aici.

* * *

UPDATE. Andreea Balaurea a postat o serie de poze cu Ilie Gâzea, protestatarul decedat, pe pagina sa de socializare.

Protestatar decedat
Protestatar decedat (Andreea Balaurea)

Protestatar decedat
Protestatar decedat (Andreea Balaurea)

Protestatar decedat
Protestatar decedat (Andreea Balaurea)

"L-am fotografiat în decursul minutelor petrecute în apropierea lui şi lângă el. Avea neîncetat hemoragie nazală, cum se poate vedea şi în câteva fotografii. L-am mângâiat pe mână şi l-am rugat să aiba grijă de el. Se simţea rău, era cât se poate de evident", a povestit tânăra.

* * *

UPDATE. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis, pe Facebook, că bărbatul care a murit după ce a participat la mitingul Diasporei suferea de hipertensiune şi a refuzat transportul la spital, după ce a primit primul ajutor.

"Precizare referitoare la pacientul Gâzea Ilie, decedat în cursul nopţii de 19 către 20 august 2018 la Spitalul din Alexandria:

În urma informaţiilor conţinute în documentele de la intervenţia echipajelor medicale de urgenţă şi prim ajutor calificat din Piaţa Victoriei în noaptea de 10 august 2018, s-a constatat că pacientul s-a prezentat la una dintre ambulanţele SMURD aflate la faţa locului, acuzând Epistaxis (sângerare la nivelul nasului).

Pacientul a declarat echipajelor de urgenţă că suferea de boli cronice, precum hipertensiune arterială, iar la momentul examenului clinic, pacientul era conştient, cooperant, cu tensiunea arterială mărită (161/126), şi oxigenare în limite normale (97%). În urma acordării primului ajutor, i s-a propus pacientului transportul la spital, acesta refuzându-l sub semnătură."

* * *

Un protestatar în vârstă de 68 de ani, Ilie Gâzea, a încetat din viaţă luni, la 10 zile după ce a participat la mitingul Diasporei din Piaţa Victoriei, în cadrul căruia Jandarmeria a intervenit în forţă împotriva mulţimii, potrivit Realitatea de Teleorman.

Un grup de manifestanţi din Turnu Măgurele a venit la Bucureşti pe 10 august pentru marele protest al Diasporei. Unii erau bătrâni, însă nu şi-au pus problema că la protest aveau să fie gazaţi. În această situaţie s-a aflat şi Ilie Gâzea, despre care cunoscuţii spun că era un om cu probleme de sănătate anterioare.

"Am fost plecaţi pe 10 la Bucureşti, am ajuns în Piaţa Victoriei în jur de ora 16.30. Am fost 10 sau 15 persoane din Turnu Măgurele. Toţi am fost gazaţi, dar eu am fost un pic mai departe. I-a dat sângele pe nas instantaneu. La câteva zile după ce am ajuns acasă am auzit că pe Ilie l-a luat salvarea. Dar după ce a inhalat gaze el a vomat tot timpul şi a avut hemoragie nazală. Acum am înţeles că a murit", a declarat unul dintre cei care l-au însoţit pe Gâzea la protest, vecin cu acesta.

"Există şi filmare cu el acolo şi avem martori că l-am dus la salvare. I-a dat sângele pe gură şi pe nas, a leşinat, l-a luat SMURD-ul acolo. După ce i-a pus o soluţie în nas el a plecat acasă cu unul dintre noi şi din noaptea aceea e la spital. Acum e la morgă în Alexandria. Noi am întrebat mereu de el, dar din noaptea aceea e mereu la spital", a precizat o altă doamnă din grup.

Digi24 relatează că bărbatul a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce jandarmii au dat cu gaze lacrimogene. Protestatarul a cerut ajutor personalului SMURD aflat în Piaţa Victoriei, dar nu a fost internat în spital. Ulterior, la 5 zile distanţă, el a ajuns la spitalul din Alexandria cu hemoragie internă.

Directorul Spitalului Judeţean din Alexandria a declarat că momentan nu se poate face o conexiune directă între problemele de sănătate care au dus la moartea omului şi gazarea din Piaţa Victoriei, dar că nimic nu este exclus.

"Vom face un comunicat de presă şi o să cerem un examen medico-legal. Am dat deja către poliţie, având în vedere toate suspiciunile care sunt. Cam atât am să vă spun în momentul de faţă. A fost internat cu hemoragie digestivă şi s-a internat pe data de 15, dar înţeleg că a venit prin transfer, dar nu a fost internat la Turnu. Probabil doar a fost văzut acolo. Nu ştiu dacă poate fi o legătură, dar se va face examenul medico-legal cu probe toxicologice şi se va clarifica", a afirmat oficialul.

Între timp, poliţia a deschis dosar penală.

"Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Turnu Măgurele, ar fi decedat în noaptea de 19 spre 20 august. În această (luni- n.red.) dimineaţă, colegii noştri au deschis un dosar penal. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauza decesului. Cercetările se efectuează sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman, Teodora Dragole, citată de Mediafax.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne