Hărţuirea în şcoli - o realitate adesea ignorată

Oriunde există un grup de copii, în special în mediul şcolar, apar frecvent fenomene ca intimidarea, jignirea, ameninţarea, tachinarea, umilirea, excluderea, îmbrâncirea - hărţuirea (sau „bullying”). De obicei, copiii mai mari îi chinuie pe cei mici sau băieţii sunt agresori iar fetele victime. Alteori, pentru că ceilalţi sunt consideraţi prea sensibili, timizi, ciudaţi sau diferiţi. În ultimul timp s-a constatat şi o creştere a agresiunii prin intermediul internetului.

În general tinerii caută să atragă atenţia, vor să se simtă importanţi şi puternici, să fie populari. Unii o fac intenţionat în timp ce alţii nu-şi dau seama ce consecinţe pot avea comportamentele lor ''nevinovate'' sau ''amuzante''. Agresorii, deseori, au fost la rândul lor victime ale agresiunii (acasă sau la şcoală). Hărţuirea cronică este o problemă gravă, inacceptabilă, indiferent de situaţie.

Oboseala, lipsa poftei de mâncare, durerile de stomac, de cap, teama de a mai merge la şcoală, stimă de sine scăzută, probleme de concentrare, depresie, pierderea obiectelor de valoare sau a banilor, vânătăile suspecte, gândurile de sinucidere sunt semnale de alarmă care pot constitui un indiciu pentru violenţa fizică şi psihică.

De obicei agresivitatea fizică se consideră a fi un lucru grav, pe când cea psihică trece neobservată sau e minimalizată.

''Când mă tachinau şi mă terorizau, eu zâmbeam, ca şi când nu m-ar fi deranjat deloc, dar în sinea mea plângeam'', povesteşte, într-o scrisoare către fratele său mai mare, un băiat de 14 ani care s-a sinucis aruncându-se de pe un pod. Acest caz (şi nu este singurul) ne arată cât de grave pot fi însă şi urmările comportamentelor repetate ce includ violenţa psihică.

E nevoie de o creştere a gradului de conştientizare şi de implicare atât a părinţilor cât şi a profesorilor sau a altor adulţi pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Un rol important îi revine psihologului sau consilierului şcolar în prevenirea acestor acte de agresiune şi în gestionarea lor la timp şi în mod adecvat, deoarece pot lăsa urme adânci în sufletele copiilor, de multe ori pe termen lung. Să câştigăm încrederea copiilor pentru ca ei să aibă curajul să-şi deschidă inima în faţa noastră.

Nu constituie o rezolvare doar sancţionarea comportamentului celor implicaţi, ci şi preocuparea pentru construirea unor relaţii sănătoase, respectuoase şi afectuoase între copii, învăţând că medierea e cea mai bună soluţie de a rezolva un conflict apărut, nu violenţa care la rândul ei ''naşte violenţă''.

În acest caz, deşi se confruntă cu o problemă serioasă, e bine ca părinţii să-şi păstreze calmul, nu sunt de folos reacţiile exagerate, ameninţările la adresa şcolii sau ameninţarea cu violenţa a agresorului, dar nici acceptarea ca pe ceva normal, învinovaţirea ''e vina ta'', sfatul ''loveşte-l şi tu'' sau indiferenţa ''eşti destul de mare, descurcă-te singur''.

Indiferent de vârstă, e necesar să ascultăm copilul cu atenţie. El poate nega la început din diferite motive (ruşine sau teama că situaţia se va inrăutăţi) dar putem insista cu blândeţe, încurajandu-l să vorbească despre hărţuire. Să apeleze cu încredere la ajutorul unui adult dacă nu poate rezolva singur o situaţie problematică.

De asemenea, să-l învăţăm să fie sensibil şi să respecte sentimentele celorlalţi, să înţeleagă că în toate situaţiile când celălalt (fată sau băiat) vrea să fie lăsat în pace şi spune ''nu'', înseamnă''nu''. Să cunoască regula de bază: ''poartă-te cu ceilalţi aşa cum doreşti să se poarte ei cu tine''.

Încurajând hobby-urile, pasiunile, practicarea unui sport, putem ajuta copilul să dezvolte încredere, independenţă, ceea ce contribuie la reducerea impactului negativ al agresiunii.

De asemenea, părintele trebuie să fie un exemplu pozitiv, demn de urmat, deoarece în unele familii, un comportament inadecvat (a ţipa, a lovi, a jigni) este un mod obişnuit de a răspunde unor situaţii conflictuale.

Copilul nostru poate fi agresor sau victimă, să nu minimalizăm niciunul din cazuri.

E necesară colaborarea tuturor pentru a face din mediul şcolar o zonă sigură şi tolerantă prin non-violenţă. Aceasta poate conduce la o moralitate de nivel foarte înalt, ceea ce reprezintă ţinta evoluţiei.