Halucinanta actualitate a "Ţiganiadei"

Circul ţigănesc din ultimele zile, care cuprinde un "împărat", doi "regi" penticostali şi unul ortodox, se datorează regimului lui Ion Iliescu, de tristă amintire, când a fost pusă la cale compromiterea cu orice preţ a monarhiei în România.

În acelaşi sens, toate recentele evenimente ţigăneşti trimit direct la celebra epopee a lui Ioan Budai –Deleanu, „Ţiganiada sau Tabăra ţiganilor”, de o uimitoare şi tristă actualitate. Printre altele, în această capodoperă, ţiganii, eliberaţi temporar pe timpul domniei lui Vlad Ţepeş, organizează un congres în care dezbat forma de guvernământ care li s-ar potrivi.

În „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, G. Călinescu, admirator al operei respective, se pronunţă astfel asupra dezbaterilor: „Punerea unor astfel de abstracţiuni politice în gura ţiganilor e de un comic inedit”. Iată, printre altele, ce scrie şi Ioan Budai-Deleanu:

Baroreu, unul din delegaţi,

Să sili cu multă învăţătură

Ca să arate celor adunaţi

Din istorie şi din scriptură

Cum că stăpânia monarhică

Este dintre toate mai harnică.

*

Un monarh dară vă sfătuiesc,

Ori supt ce numire şi poreclă,

Să puneţi pe tronul ţigănesc;

Celelalte domnii sunt de steclă.

Argumentele antimonarhiste ale republicanilor din „Ţiganiada” par a-l fi inspirat şi pe Ion Iliescu:

Un Ginghişhan, un Tamerlan face

Tot aceaiaş din altă pricină:

Adecă sânge a vărsa le place

De alt neam, ce altor dumneziei se închină;

Iar spaniolii pentru bolovani

Cu aur, taie pe mexicani.

Un participant la acest halucinant congres dă ca exemplu de urmat o formă de guvernământ de genul struţo-cămilei:

Adecă puseră să nu fie

Stăpânia lor nici monarhică,

Nici orice feliu de aristocraţie,

Dar nici cu totul democratică:

Ci demo-aristo-monarhicească

Să fie şi-aşa să se numească.

Neajungându-se la un consens, congresul cu pricina se termină într-o păruială generală, ca între unele clanuri rivale de astăzi.

Desigur, e dreptul ţiganilor să-şi susţină opiniile politice, ca orice alţi cetăţeni ai României. Chiar şi unii de alte etnii se pot crede Napoleon sau Cezar, ignorând hohotele de râs ale celorlalţi. Spitalele de psihiatrie nu-i pot găzdui pe toţi, fie ei şi lideri politici...

Mai trist este că titlurile monarhice cu care s-au împopoţonat câteva bulibaşe au fost tolerate şi chiar recunoscute (sic!) de unele instituţii guvernamentale, de parcă n-ar fi fost de ajuns deliberata şi grava confuzie, pornită chiar de la Guvernul României, între etnonimele român-rom!

În ce hal a ajuns sărmana ţară: kitsch-ul politic nu este specific doar organizaţiilor ţigăneşti, ci şi clasei politice româneşti! Iar pentru că evenimentele din „Ţiganiada” se petrec pe vremea celui mai justiţiar voievod al nostru, nu se poate ca el să nu fie invocat şi astăzi, precum în „Scrisoarea III”: Unde eşti tu,Ţepeş, doamne...