Guvernul SUA accesează iphone-ul teroristului din San Bernardino. Apple scapă de proces

Departamentul american de Justiţie a renunţat la cazul său împotriva Apple după ce a reuşit să acceseze cu succes informaţiile de pe un iphone folosit de către unul dintre teroriştii care au atact în San Bernardino. Apple refuzase să "hăckuiască" telefonul.
(Captură Foto)

Departamentul american al Justiţiei a anunţat luni că a reuşit să acceseze informaţiile de pe iphone-ul criptat folosit de unul dintre atacatorii din San Bernardino.

“Decizia noastră de a pune capăt litigiului s-a bazat doar pe faptul că, datorită ajutorului primit recent din partea unei a treia părţi, acum suntem capabil să deblocăm acel iphone fără să compromitem informaţiile din el”, a declarat avocatul american Eileen Decker.

Într-un raport transmis Tribunalului Districtual din California, avocaţii au scris că guvernul “nu mai necesită asistenţă din partea Apple Inc.”

Apple s-a împotrivit unui ordin judecătoresc obţinut de către FBI în luna februarie care cerea gigantului hi-tech să scrie un nou software pentru a dezactiva parola de protecţie şi a permite accesul în iphone-ul unuia dintre atacatorii din San Bernardino, Rizwan Farook.

Farook şi soţia sa născută în Pakistan, Tashfeen Malik, au murit într-un schimb de focuri cu poliţia, după ce au atacat persoane cu dizabilităţi prezente la o petrecere ce a avut loc în decembrie 2015 la Centrul Regional Inland în oraşul San Bernardino, California. Alte două telefoane mobile asociate cu cei doi criminali au fost găsite distruse. 14 persoane au fost ucise şi alte 22 au fost rănite în urma acelui atac.

“FBI analizează în prezent informaţiile de pe telefon, conform procedurilor de investigaţie standard”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Justiţie, citată de Deutsche Welle.

Apple a refuzat să comenteze imediat această evoluţie a situaţiei. Compania a susţinut anterior că deschiderea unei aşa zise “uşi lăturalnice” pentru sistemul de securitate al iphone-ului ar putea submina securitatea şi intimitatea tuturor utilizatorilor de iphone.

Săptămâna trecută, Departamentul Justiţiei a anunţat că o a “treia parte” ajută investigatorii să acceseze datele. Conform rapoartelor media, este vorba de compania israeliană Cellebrite, un furnizor de software folosit de autorităţi pentru recuperarea datelor stocate pe dispozitivele mobile. Compania israeliană a refuzat, la rândul său, să comenteze.

Conform unor rapoarte media, faptul că FBI-ul poate accesa în cele din urmă datele acelui iphone, înseamnă că întreaga poziţie adoptată de Apple pentru protejarea intimităţii şi a drepturilor consumatorilor a fost un mare show, în care ambele părţi implicate au fost în mod clar conştiente de faptul că datele de pe iphone pot fi accesate.

Noua evoluţie ar putea avea un efect negativ major asupra unei dezbateri mai ample cu privire la protejarea datelor personale în SUA. Numeroşi membrii marcanţi ai comunităţii de IT şi ai societăţii civile americane se opun cu fermitate intruziunilor agenţiilor de informaţii în viaţa privată, precum şi puterilor discreţionare pe care aceste structuri le-au obţinut în ultimii ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe