Guvernul a decis: Timp de 2 luni, măşti gratuite pentru 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii
Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii (Screenshot Youtube)

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, joi, că a fost aprobată în şedinţa de guvern acordarea gratuită de măşti de protecţie pentru 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate pe timpul perioadei stării de alertă.

"Am adoptat astăzi în şedinţa de guvern o ordonanţă de urgenţă privind acordarea de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, autorităţilor locale necesarul de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale. În acest sens s-au aprobat măşti de protecţie pentru 2.300.000 de persoane din categoriile defavorizate", a anunţat Nelu Tătaru, în cadrul declaraţiilor de presă făcute la finalul şedinţei de guvern.

Tătaru a precizat cu această ocazie care sunt mai exact categoriile defavorizate ce vor beneficia de măşti gratuite din partea statului:

- persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat cu modificările şi completările ulterioare;

- persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii 277/2010, privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată cu modificările şi completările ulterioare;

- pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv, reprezentând nivel indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzută de OUG 6/2009, privind instituirea pensiei sociale minime garantate, cu modificările şi completările ulterioare;

- persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale, prevăzute de articolul 42 şi articolul 58 din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Ministrul Sănătăţii a specificat faptul că se acordă câte 50 de măşti de protecţie pentru fiecare persoană din categoriile precizate, pe o perioadă de două luni, anunţând totodată că pentru achiziţionarea acestora, bugetul Ministerului Sănătăţii va fi suplimentat cu 230 de milioane de lei.

"În trei zile de la aprobarea acestei ordonanţe, autorităţile locale trebuie să trimită către Direcţiile de Sănătate Publică lista cu aceste persoane, iar odată achiziţionate, în trei zile, Direcţiile de Sănătate Publică vor trebui să vireze către autorităţile locale aceste măşti. Trebuie să avem în vedere că masca este un element important în această perioadă, menţionând că ele sunt obligatorii în spaţiile închise, în mijloacele de transport în comun şi la locurile de muncă. Dincolo de orice apartenenţă politică, aceste măşti trebuie să ajungă la persoanele defavorizate", a mai spus Tătaru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne