Grindeanu pleacă din fruntea ANCOM, unde lua 10.000 de euro pe lună, şi revine în PSD: Partidul mi-a oferit foarte mult

Sorin Grindeanu
Sorin Grindeanu (Florin Chirila/Epoch Times)

Fostul premier Sorin Grindeanu a anunţat miercuri, la Antena 3, că revine în PSD din „dragoste pentru partidul care i-a oferit foarte multe”. Anunţul este făcut în contextul în care Grindeanu este preşedintele ANCOM, o funcţie apolitică pentru care este retribuit lunar cu 10.000 de euro, şi pe care, potrivit spuselor sale, o va mai ocupa pentru o perioadă scurtă de timp.

"Atâta timp cât sunt în echipa lui Marcel Ciolacu, înseamnă că sunt membru al PSD. [...] Ce mă face pe mine să revin în politică activ, m-am considerat tot timpul un om de stânga, aşa m-am considerat şi când am pierdut calitatea de membru de partid. Dar vă spun că, sincer, de fiecare dată când priveam spre scena politică din funcţia pe care am ocupat-o şi o să o mai ocup o perioadă scurtă de timp, normal că dragostea mea a fost faţă de partidul care mi-a oferit foarte multe. Am fost viceprimar la Timişoara, deputat, preşedinte de Consiliu Judeţean, ministru, prim-ministru", a declarat Sorin Grindeanu, citat de Ziare.com

Social-democratul a adăugat că nu a ezitat să revină în PSD, deşi mandatul său la ANCOM este până în 2023 şi consideră că Partidul Social Democrat şi-ar fi pierdut în ultima vreme „aura de oameni care stiu să guverneze”.

"Atâta timp cât colegii mei, echipa pe care o construim acum, mi-au cerut să mă implic în politică nu am ezitat, deşi mandatul la ANCOM era până în 2023, nu am avut nicio ezitare faţă de colegii mei, dacă pot să ajut. [...] S-au spus foarte multe lucruri despre noi. În toată istoria noastră post-revoluţionară s-a încercat să se pună pe PSD, pe membrii săi, să se pună diverse ştampile, una singură nu s-a putut pune. În PSD, şi acesta este şi motivul pentru care am devenit membru activ, în PSD sunt cei mai buni specialişti. De fiecare dată când PSD a guvernat a fost creştere economică. Când a venit dreapta să guverneze, cu o singură excepţie, 2004-2008, guvernul domnului Tăriceanu, am avut criza economică. De fiecare dată. Această stampilă a noastră, de oameni care stiu să guverneze, fie că vorbim de administraţiile locale, fie că vorbim de administraţia centrală, a fost ceea ce a contat de fiecare dată când am câştigat încrederea cetăţenilor. [...] Cred că cel mai grav lucru e că ne-am pierdut parţial parte din această aură de oameni care stiu să guverneze. Sunt cauze pentru asta. Nu mai e timp să cauţi vinovaţi, dar e timpul să vedem ce am greşit şi să nu repetăm greşelile. PSD va fi o echipă în care toate lucrurile vor fi foarte bine delimitate şi fiecare va şti exact ce are de făcut", a mai declarat Grindeanu.

Duminică, Sorin Grindeanu îşi anunţase revenirea în PSD Timiş precum şi candidatura sa la funcţia de preşedinte executiv al partidului, în echipa lui Marcel Ciolacu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne