Forumul Judecătorilor prezintă rezultatele parţiale: 80% dintre magistraţi cer desfiinţarea Secţiei Speciale

Protestul magistraţilor
Protestul magistraţilor (Epoch Times România)

Forumul Judecătorilor din România a anunţat marţi, pe pagina sa web, că în urma unei centralizări parţiale a voturilor magistraţilor din adunările generale, 80.80% dintre magistraţi sunt „pentru” desfiinţarea Secţiei speciale pentru Investigarea Magistraţilor, 7.76% doresc menţinerea SIIJ, iar 11.43% solicită amendarea (abrogarea parţială, modificarea sau completarea) normelor juridice care reglementează activitatea controversatei structuri.

„Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a centralizat parţial procesele-verbale cu voturile din adunările generale ale instanţelor şi parchetelor, organizate zilele trecute, ca urmare a solicitării Ministerului Justiţiei de consultare a judecătorilor şi procurorilor români cu privire la oportunitatea unor proiecte de acte normative referitoare la următoarele subiecte: schema de pensionare anticipată a magistraţilor – vocaţia prevăzută prin art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în funcţiile prevăzute de judecător, procuror şi magistrat-asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecător şi magistrat-asistent de la Curtea Constituţională; trecerea la complete de 3 judecători în apel – modificarea prevăzută la art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004; noul ciclu temporal de 4 ani de formare iniţială la Institutul Naţional al Magistraturii – modificarea prevăzută la art. 15-16 din Legea nr. 304/2004; Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie – modificările prevăzute la art. 881 şi urm. din Legea nr. 304/2004, precum şi ordonanţele de urgenţă corespunzătoare”, precizează sursa citată.

În momentul de faţă, cifrele rezultate în urma centralizării a 1172 de voturi de la instanţe şi parchete de pe toate nivelurile, arată că 75.25% dintre judecătorii care au votat (respectiv din 687 de voturi) s-au pronunţat pentru abrogarea totală a normelor juridice care reglementează activitatea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi revenirea la competenţele partajate ale structurilor de parchet existente anterior modificărilor legislative prin care a fost creată. Alţi 10.63% dintre judecătorii care au votat doresc menţinerea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, iar un procent de 14.12% dintre judecători solicită amendarea (abrogarea parţială, modificarea sau completarea) normelor juridice care reglementează activitatea structurii menţionate.

Forumul Judecătorilor din România anunţă, totodată, că 88.66% dintre voturile centralizate de la parchete (485) sunt pentru abrogarea totală a normelor juridice care reglementează activitatea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie; 3.71% dintre procurori au votat pentru menţinerea SIIJ, iar 7.63% dintre procurori au optat pentru amendarea (abrogarea parţială, modificarea sau completarea) normelor juridice care reglementează activitatea SIIJ.

Cumulat, din 1172 magistraţi (judecători şi procurori) care au votat, 80.80% s-au pronunţat pentru desfiinţarea SIIJ, 7.76% pentru menţinerea SIIJ, iar 11.43% pentru amendarea (abrogarea parţială, modificarea sau completarea) normelor juridice care reglementează activitatea structurii de parchet menţionate.

Sunt aşteptate rezultatele finale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne