Experiment româno-norvegian: sturionul Harald a transmis un avertisment privind extincţia speciei sale vechi

În 2009, o echipă de cercetători români şi norvegieni a ataşat un transmiţător prin satelit sturionului Harald din specia beluga, de 2,9 metri, sperând ca datele primite de la el să le arate modul în care pot stopa scăderea rapidă a numărului acestor peşti. Harald i-a învăţat multe despre ştiinţa vieţii sturionilor mari din Dunăre şi Marea Neagră. Dispariţia lui probabilă, datorată braconierilor, este un avertisment privind multiplele ameninţări la adresa acestei specii căutate încă de pe vremea romanilor pentru carne şi caviar, informează Associated Press.

Datând de pe vremea dinozaurilor, sturionul este un peşte care poate ajunge la lungimea unui microbuz, trăieşte mai mult decât majoritatea oamenilor, îşi ''adulmecă'' drumul spre locul de naştere pentru a se reproduce şi poate aduce o avere datorită caviarului.

Sturionii au prosperat în Dunăre timp de 200 milioane de ani, migrând din locurile unde se alimentau în Marea Neagră în Germania, 2.000 de km în amonte. Arheologii au descoperit capcane din lemn pentru sturioni în ruinele romane ale unor cetăţi în spatele salciilor de pe malurile Dunării, împreună cu oase de sturioni datând din secolul al III-lea.

În anii '70 si '80 România a construit baraje gigantice în defileul Porţile de Fier, reducând la jumătate zonele de reproducere ale sturionilor. Pescarii, nerestricţionaţi după prăbuşirea regimurilor din Europa de Est, în 1989, i-au prins în număr imens atunci când peştii îşi începeau migraţia, înainte ca ei să se reproducă. Poluarea provocată de dejecţiile din agricultură şi extinderea oraşelor a generat noi presiuni deşi construirea de staţii de tratare a apei în ultimul deceniu a diminuat fluxul poluării.

Acum, ecologiştii încearcă să blocheze o nouă ameninţare, un plan al UE de a adânci canalele de navigaţie de pe Dunăre, care ar putea elimina ultimele spaţii de adâncime în care îşi depun icrele sturionii, fapt ce ar condamna specia la dispariţie în ultimul bastion al său din Europa.

'Chiar acum este în pragul dispariţiei', a afirmat Andreas Beckmann, directorul programului Dunăre-Carpaţi al Worldwide Fund for Nature (WWF). Conform planului, inginerii vor bloca parţial mai multe canale colaterale ale Dunării pentru a devia apa spre şenalul navigabil principal şi a permite transportul pe tot parcursul anului, prin ceea ce reprezintă acum blocajele datorate apei puţin adânci. Betonul va consolida bancurile unor insule.

Oficiali europeni şi români insistă că proiectul propus nu ar pune în pericol şi mai mult peştele din apele Dunării de Jos.

'Va fi suficientă apă pentru a asigura migraţia', a afirmat Şerban Cucu, un înalt oficial din Ministerul Transporturilor şi negociator român. Cu toate acestea, construcţia a fost amânată cu un an pentru a permite o mai mare monitorizare a canalelor. 'Dacă datele colectate arată că există o influenţă, vom decide împreună dacă vom opri proiectul', a spus Cucu, intervievat în biroul său din Bucureşti.

Sturionul, care poate trăi un secol sau mai mult atât în apă sărată cât şi dulce, este genetic programat să se reproducă numai în locurile în care el însuşi s-a născut. Dotat cu patru nări, fiecare peşte ''adulmecă'' drumul spre locul de naştere, a explicat cercetătorul Radu Suciu de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare 'Delta Dunarii'-Tulcea (INCDDD). După construirea barajelor de la Porţile de Fier, peştele aflat la vest a devenit efectiv infertil. Rata de reproducere s-a redus la jumătate, a precizat Suciu. Chiar şi acum, 40 de ani mai târziu, peştele mai bătrân se adună la baza barajului în sezonul de reproducere.

Luna aceasta, activişti din domeniul conservării, guverne şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură au convenit să examineze posibilitatea de a construi o structură cu bariere artificiale care să permită înaintarea sturionilor în jurul barajelor de la Porţile de Fier. Spre deosebire de somon, sturionul nu poate sări şi trebuie să-şi folosească muşchii puternici din partea inferioară pentru a urca aproape 40 de metri printr-un lanţ de piscine. Într-o încercare separată de refacere a stocurilor de sturioni au fost înfiinţate crescătorii, salvând astfel specia de braconierii care o omoară pentru icre, procesate în caviarul scump.

În 1999, Sterian Gherghişan, un inginer de acvacultură şomer din zona Tulcea, a ajuns celebru pentru faptul că a prins un sturion de 450 kg şi a extras 82 kg de icre. A obţinut suficienţi bani pentru a termina construirea casei sale şi a-şi cumpăra o maşină nouă. În prezent se află la al treilea mandat de primar al localităţii Văcăreni.

Comerţul internaţional cu sturioni a fost interzis în 2001 iar în 2006 pescuitul sturionilor a fost scos în afara legii în România, urmată de Serbia, Ucraina, R.Moldova şi Bulgaria.

Dar aşa cum ilustrează povestea lui Harald, ameninţările nu au dispărut. Harald, numit după regele Norvegiei, deoarece această ţară sponsorizează cercetarea sturionilor, avea 12 ani şi cântărea 80 kg atunci când a fost prins şi dus la o fermă experimentală. Aici, s-a recoltat sperma sa pentru a fertiliza artificial ouăle femelelor.

În mai 2009 i s-a implantat un transmiţător şi a fost eliberat în Dunăre, cercetătorii nutrind speranţa că vor afla cum călătoresc şi se comportă sturionii. Harald a înotat în aval spre Delta Dunării şi Marea Neagră. Detestând lumina a rămas în adâncurile întunecate la 10-50 de metri. Cercetătorii au pus cap la cap deplasările sale din 11.000 de mesaje transmise timp de cinci zile, după ce a ajuns la suprafaţă, şase luni mai târziu. Harald se hrănea cu heringi, şprot, macrou şi alţi peşti mici. În octombrie a înotat spre nord. Brusc, pe 2 noiembrie, s-a oprit. Timp de trei zile a rămas pe fundul mării, la 65 de metri adâncime, imobil. În noaptea de 6 noiembrie, a ieşit la suprafaţă şi a mers în linie dreapta 11 km spre coasta ucraineană a Crimeii. Cercetătorii au avut informaţii suficiente pentru a presupune soarta lui: prins cu o plasă, apoi remorcat noaptea şi adus la mal cu o barcă cu vâsle.

'A fost foarte trist. A fost un peşte tânăr. A venit în Dunăre să se reproducă pentru prima dată', a spus Suciu. Dar cercetătorul român s-a consolat cu faptul că Harald a lăsat descendenţi în fluviu. 'Fiii şi fiicele lui Harald sunt în siguranţă în Marea Neagră. Nu a murit în zadar', a mai spus Suciu.