Europa League. Dan Petrescu (CFR Cluj): "Îmi pare rău pentru fani, pentru jucători, meritau o victorie." (video)

CFR Cluj a fost foarte aproape de un rezultat mare, joi seara, pe Stadionul 'Dr. Constantin Rădulescu', acolo unde a primit replica grupării spaniole FC Sevilla, scor final 1-1 (0-0), meci din prima manşă a şaisprezecimilor de finală.
Antrenorul român Dan Petrescu.
Antrenorul român Dan Petrescu. (Getty Images)

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, este nemulţumit de rezultatul final înregistrat pe tabela de marcaj din duelul cu formaţia din prima ligă spaniolă - La Liga, FC Sevilla, din şaisprezecimilor de finală ale Europa League, potrivit acestuia, echipa sa merita victoria.

"Îmi pare rău pentru fani, pentru jucători, meritau o victorie. Dacă îmi spuneţi o ocazie clară a Sevillei... eu nu ţin minte azi. Mă gândeam că vor avea vreo 7-8 ocazii, dar nu ţin minte ca Arlauskis să fi avut vreo paradă. Şi asta mă face să fiu foarte supărat şi dezamăgit de rezultat. Dar nu de atitudinea jucătorilor. E frustrant să iei un gol aşa, şi pe final. Dacă îmi spunea cineva înainte de meci că va fi egal, ziceam "1-1, asta e". Dar după ce iei gol în minutul 80... de asta sunt supărat de rezultat", a mărturisit fostul internaţional la Digisport.

"Băieţii cred că au dat tot ce aveau mai bun, au încercat să se autodepăşească. Prima repriză a fost echilibrată, am avut ceva acţiuni periculoase. Ei au jucat cu trei fundaşi centrali, ştiau că suntem puternici. După pauză am început extraordinar şi am dat gol meritat. După aceea, din păcate, băieţii au cedat puţin fizic sau le-a fost teamă şi s-au retras. Poate s-au retras prea repede... acum am revăzut golul Sevillei şi sincer nu am înţeles de ce jucătorii mei au făcut acel pas înainte. Pentru că noi la antrenamente la fazele fixe, pe minge respinsă, nu ieşim niciodată. Adică trebuie să stăm pe loc până se termină acţiunea. E o greşeală în lanţ acolo, nu e numai a unui jucător. Sunt foarte supărat pentru golul primit. Pentru că meritau victoria după cât au alergat. Meritau şi fanii care au fost aproape de noi şi ne-au ajutat ca niciodată", a continuat acesta.

"Şi dacă băteam, şansele cele mai mari în retur le avea tot Sevilla. Nu se compară în niciun caz lotul lor cu al nostru. Ei cumpără jucători cu 20 de milioane, noi cumpărăm cu 50.000 de euro sau 50.000 de lei. Deci nu are rost să vorbim despre ce jucători au ei şi de valoarea lor. Ei erau favoriţi oricum. Cu Unirea Urziceni când am fost acolo (n.r. - în 2009, în grupele Champions League) nu ştiu dacă am ajuns o dată la poarta lor. Deci va fi foarte greu să facem un miracol... dar cu Celtic am făcut 1-1 acasă şi apoi un rezultat mare în retur", a mai adăugat fostul jucător al Generaţiei de Aur.

Marcatorii serii de pe Stadionul 'Dr. Constantin Rădulescu' au fost Ciprian Deac (59 - penalty), respectiv Youssef En-Nesyri (82).

Deac a executat perfect un penalty (minutul 59), acordat de arbitrul german Deniz Aytekin în urma unui henţ în careu a francezului Kounde. Golul andaluzilor a venit pe final, minutul 82, prin Youssef En-Nesyri, care a speculat o eroare în apărarea elevilor lui Dan Petrescu.

Manşa secundă va avea loc pe 27 februarie, pe arena "Ramon Sanchez Pizjuan" din Sevilla.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Sport