Egipt: Patru jurnalişti de la Al-Jazeera au fost arestaţi pentru că "ameninţau securitatea naţională"


Egipt, patru jurnalişti de la Al-Jazeera arestaţi: "Ameninţă securitatea naţională"
Egipt, patru jurnalişti de la Al-Jazeera arestaţi: "Ameninţă securitatea naţională" (STAN HONDA / AFP / Getty Images)

Patru jurnalişti de la Al-Jazeera au fost arestaţi luni de poliţia secretă egipteană şi acuzaţi de transmiterea de materiale ilegale şi de ''ameninţare la adresa securităţii naţionale'', raportează Ministerul egiptean de Interne, explicând că materialul respectiv a fost confiscat.

Conform celor raportate de Al-Jazeera, cei care au fost arestaţi în Cairo sunt: corespondentul australian Peter Greste, producătorii egipteni Mohamed Baher şi Mohamed Fahmy, precum şi egipteanul Mohamed Fawzy, un fost angajat de la CNN şi cameraman. În ultimii 20 de ani, Peter Greste a lucrat pentru Reuters, CNN şi BBC. Al-Jazeera a cerut eliberarea imediată a reporterilor săi.

Potrivit Ministerului de Interne din Cairo, jurnalistul egiptean arestat este un ''membru al Frăţiei Musulmane'', o organizaţie interzisă în Egipt.

Luni, Comisia pentru protecţia jurnaliştilor a indicat Egiptul, Siria şi Irak ca fiind cele mai periculoase ţări pentru jurnalişti. Potrivit organizaţiei, condiţiile în care lucrează jurnaliştii din Egipt s-au ''deteriorat dramatic'' subliniind că ''şase jurnalişti au fost ucişi în 2013 pentru că-şi făceau meseria''.

Egiptul a declarat în mod oficial Fraţia Musulmană o "organizaţie teroristă" şi a interzis orice fel de demonstraţie din partea membrilor săi, a anunţat Hossam Eissa, ministru Învăţământului Superior, citind o declaraţie din partea guvernulu.

Frăţia Musulmană a fost acuzată de atentatul de marţi îndreptat împotriva unei secţii de poliţie, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 14 persoane.

O maşină capcană a devastat în noaptea dintre luni spre marţi sediul direcţiei de securitate egiptene din oraşului Mansoura, provocând 14 decese (dintre care opt ofiţeri) şi cel puţin 130 de răniţi. Prin acest atentat a fost distrusă orice posibilitate de dialog în cadrul politic din Egipt. Guvernul a acuzat imediat Frăţia Musulmană de atac, aceasta fiind condamnată chiar şi de oamenii din cartierul respectiv, conform mărturiei jurnaliştilor străini.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe