Echipa Statelor Unite a câştigat Cupa Mondială după o victorie la scor în finala cu Serbia

(Stephen Dunn / Getty Images)

Echipa Statelor Unite ale Americii şi-a apărat titlul suprem, duminică seara, la Madrid, printr-o victorie la scor, 129-92 (35-21, 32-20, 38-26, 24-25) cu Serbia, în finala Cupei Mondiale de baschet masculin.

Americanii s-au impus graţie forţei lor atletice, vitezei de execuţiei şi preciziei ireale a jucătorilor ''made in NBA'', notează AFP. Sursa amintită relatează că asemenea diferenţă între echipa SUA şi restul lumii nu s-a mai văzut din 1992, când Michael Jordan, Magic Johnson şi Larry Bird făceau parte din 'Dream Team'. Diferenţa este cu atât mai mare cu cât din această echipă americană nu au făcut parte niciuna dintre vedetele actuale ale NBA, precum LeBron James, Kevin Durant sau Carmelo Anthony.

Pentru SUA este al cincilea titlu mondial după cele din 1954, 1986, 1994 şi 2010, titlu care le asigură calificarea la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, din 2016. Echipa SUA a câştigat ultimele două titluri olimpice la baschet.

Antrenorul Mike Krzyzewski a ajuns la 75 de victorii în 76 de meciuri în mandatul său, singurul eşec fiind înregistrat la Mondialul din 2006, în faţa Greciei, în semifinale, după care au venit 63 de succese consecutive.

Serbia, locul patru la ediţia din 2010, a început finala mai bine şi după patru minute conducea cu 15-7, fapt care l-a determinat pe antrenorul Krzyzewski să ceară ''timeout''. Indicaţiile au dat roade şi americanii aveau la finalul primului sfert 35-21. Echipa SUA a controlat categoric jocul şi a slăbit ritmul doar pe final, permiţând echipei din Balcani să menţină diferenţa.

În faţa a 13.673 spectatori au evoluat echipele:
SUA: Curry (10 puncte), Thompson (12 p), Roşe, Faried (12), Gay (11), DeRozan (10), Irving (26), Plumlee (1), Cousins (11), Harden (23), Davis (7), Drummond (6). Antrenor: Mike Krzyzewski.
Serbia: Teodosic (10 p), Simonovic, Jovic (6 p), Bogdanovic (15), Bjelica (18), Markovic (3), Kalinic (18), Bircevic, Krstic (4), Raduljica (9), Katic (2), Stimac (7). Antrenor: Sasa Djordjevic.

Clasamentul final al Cupei Mondiale 2014:

1. SUA

2. Serbia

3. Franţa

4. Lituania

5. Spania

6. Brazilia

7. Slovenia

8. Turcia

9. Grecia

10. Croaţia

11. Argentina

12. Australia

13. Republica Dominicană

14. Mexic

15. Noua Zeelandă

16. Senegal

17. Angola

18. Ucraina

19. Porto Rico

20. Iran

21. Filipine

22. Finlanda

23. Coreea de Sud

24. Egipt

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport