După ce a îndrăznit să-l înfrunte pe Plahotniuc, acum este acuzată de omor

După ce o persoană şi-a ispăşit deja pedeapsa în cazul uciderii unei femei cu 19 ani în urmă, procurorii Viorel Morari şi Nicolae Chitoroagă, în baza unor presupuse probe noi, au decis să redeschidă acest dosar, însă de această dată pe numele avocatei Ana Ursachi.
Ana Ursachi, avocat
Ana Ursachi, avocat (facebook.com)

Un grup de oameni au organizat joi, 20 octombrie, o conferinţă de presă, venind în susţinerea avocatei Ana Ursachi, una din puţinii avocaţi care a încercat să-l înfrunte pe Vladimir Plahotniuc, cel despre care se vorbeşte şi peste hotare că ar fi acaparat Moldova. Susţinătorii acesteia, majoritatea deţinuţi politic pe care Ursachi i-ar fi apărat şi ajutat să obţină libertatea, unii mai recent, alţii cu ceva timp în urmă au menţionat că o vor susţine pe Ana Ursachi după ce în presă, în ultima lună, este difuzat un video care ar demonstra implicarea avocatei într-un omor care a avut loc cu 19 ani în urmă.

„Dna Ana Ursachi are nevoie de sprijinul nostru. Noi considerăm că atacurile la adresa dnei Ana Ursachi sunt dirijate şi organizate într-un mod criminal de către Vladimir Plahotniuc prin acoliţii săi, în primul rând prin procurorii Viorel Morari şi Nicolae Chitoroagă. Astfel de acţiuni au un caracter stalinist, nu au nimic în comun cu valorile democratice şi în acest sens ieşim cu un apel către reprezentanţii Uniunii Europene să le spunem că aceşti doi inşi, Morari şi Chitoroagă şi-au ocupat funcţiile cu prerogativele extinse în baza noii legi cu privire le Procuratură”, a declarat fostul deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Alexandru Petcov.

Cei prezenţi la eveniment, au specificat, conform privesc.eu, că şi-ar dori să intre în vigoare cât mai repede posibil prevederile Acordului de Asociere UE-RM în domeniul libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului, iar autorităţilor RM, cei care spun cu înverşunare că sunt pentru aceste valori, le-au cerut să spună clar nu doar în faţa cetăţenilor, dar şi în faţa oficialilor de la Bruxelles, cum îşi îndeplinesc ei angajamentele şi promisiunile făcute poporului.

„Astăzi noi suntem alături de avocata noastră Ana Ursachi şi cei care s-au dezlănţuit să ştie că vor trebui să lupte cu fiecare dintre noi”, a adăugat Petcov.

Un alt deţinut politic apărat de Ana Ursachi, fostul deputat în Parlamentul Republicii Moldova, reţinut după ce a îndrăznit să protesteze în continuu cu corturi, în faţa casei lui Plahotniuc, Grigore Petrenco a mărturisit că cea care l-a apărat în instanţă „este una dintre puţinii avocaţi care a luat cele mai de amploare dosare politice în ultimii ani. În momentul în care au loc persecuţii politice împotriva avocaţilor care apără astfel de cazuri, acest lucru nu poate fi considerat decât o adevărată dictatură. Toată această campanie, toate aceste filme au drept scop de a pregăti opinia publică pentru arestul Anei Ursachi. Aceasta este o încercare de a închide gura tuturor avocaţilor care vor îndrăzni să meargă împotriva sistemului”.

„Ar fi vorba de un filmuleţ în care sunt utilizate şi materiale video operative, lucru pregătit după ce Ana Ursachi împreună cu mai mulţi din această sală am ieşit pe data de 27 august la acţiunea #NuMăTem. De pe atunci ei şi-au pornit planurile”, consideră Petcov.

Menţionăm că avocata Ana Ursachi este acuzată că ar fi implicată într-un omor, acestea nefiind decât manipulări pe un caz din anul 1997. Însă, potrivit declaraţiilor lui Nicolae Ţipovici, aflăm că „în mass media am văzut publicată sentinţa de condamnare a unei persoane care şi-a ispăşit pedeapsa pentru pretinsele acţiuni care se încearcă a fi invocate avocatei Ana Ursachi”. În mod normal, un dosar poate fi redeschis chiar şi după o lungă perioadă de timp, dar dacă procurorii vin cu noi dovezi, nefiind cazul şi de această dată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe