Dragnea: Relaţia cu SUA e bunicică. România nu are avantaje concrete foarte mari

În timp ce Opoziţia nu mai pridideşte acuzându-l de măsuri economice care favorizează Rusia, pe de altă parte, liderul PSD susţine că relaţia cu SUA e (doar) "bunicică" şi că "avantajele concrete pentru România, din punct de vedere economic şi strategic, nu sunt foarte mari".
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Epoch Times România)

Invitat luni seara la Antena 3, liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că relaţia cu Statele Unite "este una bunicică, nu bună", apreciind că din partea României "este foarte bună", dar din partea SUA "e bunicică", iar avantajele concrete pentru România nu sunt foarte mari.

Declaraţiile lui Dragnea au venit în contextul unei discuţii despre mutarea ambasadei la Ierusalim, mutare despre care liderul PSD a susţinut că "e un subiect uriaş, e un subiect de politică externă înalt".

"Vorbim de două state puternice în lume, Israel şi SUA, vorbim de dreptul nostru de a hotărî unde să ne punem ambasada într-un stat, pe de o parte, pe de altă parte este şi atitudinea preşedintelui Iohannis, care nu sunt sigur că ştie ce vrea. Nici nu spune că nu e de acord, ca să le spună probabil la americani şi Israel 'nu, domnule, eu vă susţin', dar nici nu spune că e de acord, ca să semnalizeze şi în Europa. Uniunea Europeană nu a adoptat o poziţie, nu a asumat o poziţie comună acceptată. (...) Israelul este într-o perioadă în care are nevoie acută de prieteni. De prieteni adevăraţi. Prieteni adevăraţi sunt cei care în momentele importante sar în ajutor. Relaţia noastră cu Israel este foarte bună, dar potenţialul este uriaş. Şi avantajele posibile pentru România sunt foarte mari", a declarat liderul PSD, citat de Agerpres.

În acest context, Dragnea s-a referit la relaţia României cu SUA, afirmând că este "bunicică, nu bună".

"Relaţia cu Statele Unite este una bunicică, nu bună, e bunicică. A noastră, în sensul că din partea noastră este foarte bună, din partea lor e bunicică. Adică Ambasada Americii de aici are un anumit mesaj, un anumit discurs şi o anumită abordare, administraţia de acolo se pare că are altă abordare. Dar când se trage linie, avantajele concrete pentru România, din punct de vedere economic şi strategic, nu sunt foarte mari. În schimb, pentru noi SUA reprezintă o garanţie uriaşă de securitate cu care nu avem voie să ne jucăm", a susţinut Dragnea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne