Dragnea, declaraţii post-alegeri: Partidul trebuie să rămână unit. Nu cedăm guvernarea! La Cotroceni - Firea sau Tăriceanu

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat duminică seară, după alegeri şi votul pe referendum, că partidul său nu se bucură de rezultatele care se prefigurează, urmând să fie făcută o analiză pe această temă. Nici vorba de demisie, dar nici de candidatură la Cotroceni, unde ar urma să se meargă fie pe varianta Firea, fie pe varianta Tăriceanu.

"Votul de astăzi, mă rog, vorbim despre exit-polluri, şi noi şi toate partidele, inclus BEC-ul până la urmă vor aştepta rezultatele oficiale în urma numărătorii, nu sunt nişte rezultate care să bucure PSD-ul. Trebuie făcute analize foarte rapid şi foarte serios în partid şi am înţeles că un coleg de-al meu a avut o propunere, vreau să vă spun ceva şi spun tuturor celor care, întâmplător, ne urmăresc. Eu în viaţă mi-am asumat şi ce am făcut şi ce nu am făcut. Şi la fel o voi face şi acum împreună cu colegii mei, dar eu nu îmi asum astfel de lucruri nici pe Facebook, nici ascuns în vreo ţară apropiată, ci într-o discuţie serioasă în CEx Naţional. Despre referendum, eu astăzi am luat buletine de vot pentru referendum şi am şi votat, aşa cum am spus în câteva rânduri, că nu sunt împotriva acestui referendum şi nu sunt împotriva temelor. Întrebările la referendum au fost făcute prost, nici măcar Iohannis nu le-a ţinut minte, dar în societatea românească nu a existat o dispută pe lupta împotriva corupţiei sau pe alte teme. Este importantă, dacă vreodată vor veni la guvernare cei care au susţinut public acest referendum, vor respecta ceea ce spune acolo", a declarat Dragnea.

Liderul PSD a transmis, de asemenea, că nu va candida el la prezidenţiale, aşa cum se specula iniţial, ci partidul va merge fie pe mâna primarului general Gabriela Firea, fie pe cea a şefului ALDE Călin Popescu Tăriceanu.

"În legătură cu anunţul pe care am spus că o să îl fac în seara asta, pe unii îi voi dezamăgi, pe alţii nu, probabil. Eu nu am spus niciodată că vreau să candidez la funcţia de preşedinte al României. Mi-au cerut-o mulţi oameni din miile cu care m-am întâlnit prin ţara, şi mulţi colegi în ultimele două luni de zile. Şi nici nu puteam să fac anunţul în seara asta, în condiţiile în care, cu totul întâmplător, dar cu totul întâmplător, la mine termenele sunt programate în funcţie de evenimentele politice. Eu cred că PSD foarte curând trebuie să îşi desemneze un potenţial candidat, am înţeles că ALDE îl susţine pe dl Tăriceanu şi foarte curând trebuie să se facă această analiză, care dintre cei doi candidaţi, de la PSD şi ALDE, are cele mai mari şanse să scape România de acest om care este acum la Cotroceni. Din partea partidului nu hotărăsc eu, sper să particip la şedinţa CEx când se va hotărî asta. Nu am vorbit cu persoana respectivă dar cred că analiza trebuie făcută între Gabriela Firea şi Călin Popescu Tăriceanu. Nu ştiu dacă Gabi mai vrea după situaţia prin care a trecut", a precizat şeful PSD.

În ceea ce priveşte parcursul partidului, Dragnea a anunţat că va solicita colegilor săi ca în ultima parte a lunii iunie sau a doua parte a lunii iunie să se organizeze un Congres pentru stabilirea candidatului şi pentru a stabili parcursul acestui partid.

"Le spun tuturor colegilor mei din ţară şi celor care ne-au votat: PSD a mai trecut prin astfel de momente, mult mai rele şi mult mai grele decât acum. Şi în 2007, şi în 2015 când preşedintele şi-a dat demisia pe Facebook, şi ulterior în 2016 a câştigat şi alegerile locale şi alegerile parlamentare. Le cer tuturor colegilor să ţină unit partidul şi să îşi menţină tot ceea ce am făcut până acum pentru români. Urmează să numărăm voturile", a afirmat Dragnea.

Întrebat dacă nu vrea el să candideze la preşedinţie, şeful PSD a răspuns: "Ca să candidezi trebuie să ai şi posibilitatea".

La insistenţa reporterului care a vrut să ştie de ce nu are posibilitatea, pentru că nu este susţinut de PSD sau pentru că se teme de decizia instanţei de mâine, Dragnea a replicat: "Eu nu mă tem de nimic, dacă mă temeam eram preş, eram ghiocel, eram slugă şi nu aveam nicio problemă acum, ca alţii şi PSD-ul era un partid cuminte care nu făcea ceea ce a făcut. Dar nu este vorba de teamă. Dar, completul de judecată dacă va rezista presiunilor inimaginabile care se fac asupra lor, vor da achitare pentru că sunt complet nevinovat şi nu e nicio probă, dacă nu vor rezista, nu vor da achitat".

Redăm mai jos discuţia purtată în continuare de şeful PSD cu jurnaliştii:

Dragnea: Eu am fost foarte clar şi nu sunt dispus să traduc din română în română. Am fost foarte clar... prea multă gălăgie. Deci, eu sunt un om responsabil, numai că nu o fac în faţa dumneavaoastră, o voi face în interiorul partidului, într-o şedinţă CEx. Niciodată nu am făcut altceva decât a zis partidul.

Reporter: Vă puneţi mandatul pe masă în următoarea şedinţă a PSD, şi dacă partidul vă cere, veţi face un pas în spate şi evident, când se va întâmpla asta?

Dragnea: Partidul nu este numai un om, indiferent cât ar fi e important. Nu am făcut niciodată altceva decât a zis partidul şi nici nu am făcut ceva împotriva a ceea ce s-a hotărât.

Reporter: PSD se afla în acest moment la 25, 8% conform exit-pollului. ALDE riscă să nu facă pragul electoral, conform exit-pollului. Cum vedeţi în acest moment aceasta? Este afectată coaliţia de aceste rezultate?

Dragnea: Coaliţia nu trebuie să fie afectată. Suntem la cald, o să se facă analize ulterior, de către toată lumea. A fost o furtună a urii. Da, poate noi suntem vinovaţi pentru asta, asta e. Dar nu cred că trebuie să se rupă coaliţia şi eu totuşi sper ca ALDE să treacă pragul.

Reporter: Care credeţi că este vina dumneavoastră, pentru că până acum aţi spus „poate noi am greşit”? Vina dumneavoastră o găsiţi?

Dragnea: Da, vina mea este că am acceptat să fiu preşedintele partidului în 2015.

Reporter: În diaspora din nou oamenii au stat la coadă. Ce înseamnă asta, ce s-a întâmplat acolo?

Dragnea: În diaspora, alegerile sunt organizate de ambasadori, şi vorbim de 3 ţări unde au fost cozi mari: Spania, Italia, Marea Britanie, unde sunt ambasadori numiţi de Iohannis şi Cioloş, care erau obligaţi, nu azi, nu ieri, ci în toate ziele trecute, să informeze toţi românii în ţările respective unde sunt amplasate toate secţiile de vot . Pentru că nu ministrul Meleşcanu trebuie să stea la fiecare ambasadă, ci ambasadorii. S-au făcut mai multe secţii de vot decât au fost până acum. Mult mai multe decât au fost şi în 2014, chiar şi mai multe decât au fost la referendumul din 2018.

Deci nu poate spune cineva că Guvernul în ansamblul lui a decis să fie cozi în diaspora. Guvernul a făcut tot ce i s-a cerut de către ambasade. Unde au solicitat să fie înfiinţate secţii de vot, acolo s-au înfiinţat. Din câte am aflat, nu a existat nicio solicitare din nicio ţară în care să nu se organizeze secţii de vot aşa cum au cerut ambasadele.

Reporter: Credeţi că au fost şi lideri PSD care au trădat sau nu au turat motoarele la maximum?

Dragnea: Nu. Nu ştiu. Habar nu am. Nu am de unde să ştiu. Fiecare cum a gândit.

Reporter: Dar în discuţiile pe care le-aţi avut acum la sediu, de când aţi ajuns, liderii v-au cerut demisia? În afară de dl Oprişan care a făcut-o public. Ce v-au spus? Că v-aţi întâlnit şi cu premierul Viorica Dancilă.

Dragnea: Eu vă spun ce am vorbit cu toţi colegii, în afara de dl Oprişan. Ce le-am spus în conferinţa de presă le-am spus-o şi lor şi ei sunt de acord cu asta pentru că nu se poate gândi altfel dacă eşti un om responsabil.

Sunt trei chestiuni foarte importante din punctul meu de vedere: partidul să rămână unit, coaliţia cu ALDE trebuie să rămână în continuare şi să fie la fel de puternică şi, al treilea obiectiv, nu trebuie cedată guvernarea. Pentru că o schimbare a guvernării acum ar însemna ca majoritatea programelor care fac bine pentru români pot fi oprite. Şi pierde ţara.

Astea sunt cele trei lucruri pe care le-am vorbit cu colegii mei şi care au fost de acord cu ele.

Reporter: Dacă îmi permiteţi două întrebări: ce înseamnă că dna Gabriela Firea are posibilitatea şi dvs. nu? Şi a doua întrebare: Aveţi bagajele făcute?

Dragnea: Atunci de ce aţi mai pus prima întrebare? Aşa, de spectacol? E un spectacol prost, foarte prost. Nu am niciun bagaj făcut.

Reporter: Aţi vorbit ca şi cum aţi dori să lăsaţi partidul din mână, ca şi cum nu aţi mai fi aici. Dvs. aţi spus cu gura dvs.: „sper să fiu la următoarea şedinţă CEx. Partidul să rămână unit”. Sunt mesaje ca şi cum dvs. aţi fi pregătit să plecaţi. Nu este o întrebare de spectacol.

Dragnea: Nu plec nicăieri. Sunt mesaje care spun că eu îmi asum.

Reporter: De ce ar trebui să rămână partidul la guvernare dacă votul românilor a arătat că nu mai au încredere în acest partid?

Dragnea: Votul românilor a fost pentru europarlamentare.

Da, da. Aşa cum l-aţi susţinut voi în 2012 pe Băsescu, când 90% dintre români au spus să plece şi a rămas în continuare în funcţie, a condus cum a condus, aşa şi PSD-ul este acolo pentru că Parlamentul votat în 2016 a format acest Guvern.

Reporter: Această coaliţie mai are doar 30% din încrederea românilor.

Reporter: Bun. La urmatoarele alegeri parlamentare poate are mai mult. Deci de ce să plece acum, că vrea Iohannis?

Reporter: Pentru că nu mai aveţi încrederea oamenilor.

Dragnea: Asta spuneţi dumneavoastră. Să vedem ce spun parlamentarii.

Reporter: Viorica Dăncilă ar putea fi un preşedinte PSD? E bun în opinia dumneavoastră?

Dragnea: Sunteţi puţin mai mică decât dumneaei, puteţi să îi spuneţi "doamna Viorica Dăncilă".

Vă invităm să urmăriţi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne