Deputaţi ACUM: Persoanele care au manifestat cruzime faţă de animale la mitingul PD, să fie trase la răspundere

Liderii PDM Vlad Plahotniuc şi Pavel Filip în faţa Preşedinţiei R. Moldova
Liderii PDM Vlad Plahotniuc şi Pavel Filip în faţa Preşedinţiei R. Moldova (facebook.com/ Alina Radu)

Deputaţi ACUM solicită Procuraturii Generale identificarea urgentă şi tragerea la răspundere penală a organizatorilor şi făptaşilor care duminică, în timpul manifestaţiei organizate de Partidul Democrat au aruncat de la înălţime, în curtea Preşedinţiei Republicii Moldova câţiva curcani legaţi la picioare, care au fost mutilaţi şi lăsaţi să zacă la sol.

„Ei nu au nimic sfânt. Ideea neinspirată să arunci cu sânge rece nişte păsări, mutilându-le, poate veni doar dintr-o minte bolnavă. Acest tip de manifestare sadică a urii este condamnabilă. Codul Penal prevede sancţiuni dure pentru asemenea acţiuni ”, a declarat Liviu Vovc precizând că împreună cu alţi deputaţi au semnat o sesizare adresată procurorilor.

În context, jurnalista Alina Radu a ţinut să menţioneze că acţiunea oficialilor din PD pare a fi un „ritual şamanic, satanic, sau de exorcizare”.

„N-am crezut că Filip, om care umblă prin UE, dă mâna cu europenii, are familie modernă, va accepta să ia parte la această ceremonie demonică. Ba chiar şi Plahotniuc, asta a învăţat din Elveţia, acolo unde îşi ţine familia? Bărbaţi în toată firea, cu tâmplele gri, cămăşi albe, 50 de ani în paşaport, CV de premier, coordonator, lider. Mda, au încurcat-o, chiar au încurcănit-o trist de tot”, a concluzionat jurnalista.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe